Romania-Georgia 9-18 (6-3)

Orice meci al echipei nationale trebuie analizat si evaluat in contextul situatiei generale a rugby-ului romanesc.
Iar realitatea este ca rugby-ul romanesc se afla intr-un declin accentuat si o criza acuta care, pe masura trecerii anilor, a devenit din ce in ce mai profunda, afectand toate structurile functionale si mecanismele de formare a jucatorilor, incepand de la baza, adica de la nivelul juniorilor.
Ramasa fara antrenor principal, dupa indepartarea brusca a lui Thomas Lievremont, si fara a gasi un inlocuitor din randurile antrenorilor straini, Federatia a fost obligata sa recurga la o urgenta solutie de compromis:
Numirea lui Marius Tincu ca antrenor interimar, ajutat de Lynn Howells – fostul antrenor principal care a demisionat anul trecut – in pozitia de consultant tehnic din partea Rugby World.
Trebuie apreciata atitudinea celor doi tehnicieni – fosti antrenori ai „Stejarilor” – care, dupa ce cativa ani buni au condus Nationala – au acceptat sa revina si sa asigure conducerea temporara a echipei nationale intr-o perioada atat de dificila.
Asadar, cum ar trebui privit meciul cu Georgia?
Un meci cu gruzinii a fost, intotdeauna, greu, iar meciul de la Cluj nu putea fi privit, in acest context delicat, altfel decat ca un examen foarte dificil pentru echipa nationala.
De la bun inceput trebuie subliniat faptul ca echipele au abordat meciul de pe pozitii complet diferite.
De ce?
Simplificand datele problemei, explicatia ar putea fi oferita de reflectia unei calatorii imaginare intre agonia rugby-ului romanesc si extazul rugby-ului gruzin.
Rugby-ul romanesc trece printr-una dintre cele mai grele perioade din existenta sa – daca nu cea mai grea – caracterizata de o profunda stare de instabilitate, mediocritate si fragilitate la toate nivelele, de o adanca criza a valorilor, amplificata de rezultatele dureros de slabe ale juniorilor si, desigur, de dezastrul provocat de auto-eliminarea echipei nationale de la Cupa Mondiala.
In schimb, rugby-ul georgian continua cu pasi repezi progresul absolut remarcabil din ultimii ani, progres confirmat atat de echipa nationala de seniori – calificata direct la Cupa Mondiala din Japonia – cat, mai ales, de evolutiile foarte bune ale selectionatelor de juniori.
Performantele juniorilor reprezinta unul dintre cei mai buni indicatori ai evaluarii starii de sanatate a rugby-ului din cele doua tari. Iar din acest punct de vedere, nu exista comparatie intre georgieni si noi.
Selectionata Under-20 a Georgiei se mentine, de patru ani, in elita mondiala a juniorilor, fapt ce confirma progresul de ansamblu al rugby-ului gruzin.
Privind din acest unghi, meciul de la Cluj reprezenta pentru echipa noastra un meci al supravietuirii, in timp ce pentru georgieni constituia un meci de pregatire si de testare a unor jucatori tineri cu scopul de a forma lotul care va participa la Cupa Mondiala.
Un exemplu elocvent in acest sens l-a constituit linia intai a celor doua echipe:
Romania a inceput meciul cu „veteranii” Mihaita Lazar- Otar Turashvili-Andrei Ursache, in vreme ce georgienii i-au aruncat in lupta pe Guram Gogicashvili (20 de ani, 1 selectie) si Beka Gigashvili (26 de ani, 2 selectii), impreuna cu experimenatul taloneur Mamukashvili.
Mihaita Lazar si Andrei Urscahe au fost inlocuiti in minutul 49, in timp ce Gigashvili a fost inlocuit in minutul 59, iar tanarul pilier Gogicashvili (20 de ani) a iesit din teren abia spre sfarsitul meciului (cred ca prin minutul 70).
Este neobisnuit in rugby-ul de astazi ca, intr-un meci international, un pilier de 20 de ani sa ramana in teren 70 de minute! Iata, insa, ca Gogicashvili a facut fata cu brio duelului cu mult mai experimantetii sai adversari.
Mai mult decat atat, Beka Saginadze (20 de ani), fostul capitan al selectionatei U-20, a debutat pe postul de aripa de gramada, Tedo Abshandadze (20 de ani, 2 selectii) a fost titular la „uvertura”, iar Vano Karkadze (19 ani) a fost pe banca de rezerve.
Dupa cum lesne se observa, Georgia nu a avut nevoie sa aduca la Cluj jucatori cu mare experienta, precum Davit Kacharava, Davit Kubriashvili, Mikheil Nariashvili, Zurab Zhvania, Jaba Bregvadze, Karlen Asieshvili si Konstantin Mikautadze.
A fost limpede ca Milton Haig si-a permis sa arunce in lupta tineri fara experienta si chiar debutanti, in timp ce Marius Tincu a fost nevoit sa alinieze cea mai buna echipa posibila, alcatuita – cu foarte mici exceptii – din jucatori consacrati.
Banuiesc ca Otar Turashvili a fost rechemat la echipa nationala pentru a contracara, prin gabaritul sau, forta gramezii georgiene.
Asadar, Milton Haig a avut luxul de a alinia jucatori foarte tineri (o „uvertura” de 20 de ani si un pilier de 20 de ani!) fara a compromite rezultatul meciului, georgienii castigand fara probleme.
Prin urmare, cum sa privim aceasta partida?
Ca pe o infrangere onorabila?
Daca acesta a fost, cumva, scopul propus atunci se poate spune – si nu scriu aceste randuri cu ironie sau sarcasm, ci cu tristete – ca misiunea a fost indeplinita.
Am pierdut doar la 9 puncte diferenta, am primit numai doua eseuri, nu am fost surclasati, jocul fiind, in general, echilibrat.
Putem fi, oare, multumiti cu un asemenea mod de a evalua evolutia echipei nationale?
Fara indoiala, nu!
Daca ar fi sa ne multumim cu aceasta maniera de a privi lucrurile, atunci stacheta aprecierii valorice este asezata foarte jos.
Meciul a fost, intr-adevar, echilibrat, dar acest gen de echilibru oglindit de partida de la Cluj este inselator si nu aduce nici o nota pozitiva in tabara noastra si nici nu produce vreo satisfactie pentru rugby-ul nostru.
Orice analiza a acestui meci trebuie sa tina cont de faptul ca am fost invinsi intr-un meci in care Georgia a testat cativa jucatori foarte tineri, proveniti de la selectionatele de juniori, precum si jucatori cu foarte putine selectii, in vreme ce echipa noastra a „stors” tot „rezervorul” disponibil pentru a alinia cea mai buna echipa posibila, bazandu-se pe numerosi veterani.
Din punct de vedere tehnico-tactic, echipa noastra s-a straduit din rasputeri, dar, din pacate, nu a reusit prea mult.
Joc de picior mediocru, cu lovituri de picior imprecise, lipsite de eficacitate, fara urmari in planul crearii unei presiuni ofensive si care, in majoritatea cazurilor, au oferit baloane de atac adversarilor.
„Stejarii” au incercat sa atace cu linia de treisferturi, dar nu poseda, deocamdata, jucatori creativi capabili sa faca diferenta, strapungand defensiva adversa.
Perechea de mijlocasi nu a reusit sa creeze faze periculoase care sa surprinda defensiva adversa, si, in general, echipa noastra a etalat un joc lent, previzibil, fara inspiratie, fiind incapabila, cu mici exceptii, sa puna in pericol apararea georgiana.
Merita consemnate cursa lui Ionel Melinte din minutul 21 (nesustinut, insa), mol-ul di minutul 24 care a condus la lovitura de pedeapsa transformata de Vlaicu, precum si faza din minutul 54, atunci cand, aflata in inferioritatea numerica in urma eliminarii lui Calafeteanu, echipa noastra a obtinut o tusa la aproape 8 metri de but, a organizat mol-ul, dar Vlaicu a scapat balonul inainte.
In fazele celor doua eseuri marcate de georgieni, ratarea, in serie, a placajelor a ingaduit oaspetilor sa ajunga, cu prea mare usurinta, in butul nostru.
De cealalta parte, in ciuda faptului ca nu a demonstrat un joc de inalt nivel, Georgia a exercitat o presiune continua in gramezile ordonate, a etalat un joc mai variat si o viteza de executie superioara, atingandu-si scopul propus: obtinerea victoriei.
Poate fi privit acest meci ca un inceput al unei perioade de reconstructie dupa dezastrul de anul trecut?
Din pacate, raspunsul este nu.
Nu vreau sa dramatizes si as vrea sa ma insel in ceea ce priveste afirmatia care urmeaza, dar impresia mea este ca, in momentul de fata, echipa nationala pare ca un tren ajuns aproape de capatul liniei.
Inainte de a incheia, imi permit sa subliniez urmatoarele:
Romania a pierdut in fata Georgiei, dar, niciun moment, nu se poate pune la indoiala, devotamentul si loialitatea jucatorilor.
Tineri si veterani au venit impreuna sa joace pentru echipa tarii lor in conditii extrem, extrem de dificile. Lipsiti de sansa si de motivatia de a participa la Cupa Mondiala – momentul de varf al carierei oricarui jucator – din cauza unei grave greseali a propriei Federatii – jucatorii au continuat sa vina sa joace pentru echipa nationala.
In situatia actuala, de acum inainte, fiecare meci va fi un meci al supravietuirii, marcat de eforturile jucatorilor si ale antrenorilor in incercarea de a evita amplificarea dezastrului provocat de auto-eliminarea de la Cupa Mondiala.
Am pierdut onorabil cu Georgia.
Iata, suntem multumiti ca am invins Germania, cu bonus ofensiv (ce valoare reala are, insa acest bonus ofensiv?).
Sa speram ca vom invinge si Belgia.
Dar, meciurile grele vor fi cele cu Spania si Rusia.
Si, fara a diminua cu nimic meritele si progresul Spaniei si Rusiei, si fara a trai in trecut, dar pastrand in memorie traditia bogata si performantele rugby-ul romanesc de-a lungul anilor, faptul ca acesti doi adversari au devenit punctul de referinta principal in evaluarea valorii echipei nationale spune multe despre actuala situatie a rugby-ului nostru.