De curand, a aparut pe site-ul Federatiei Romane de Rugby documentul „#TotiPentruRomania Planul Strategic 2019-2023.
Elaborarea si aparitia unui asemenea document are o importanta deosebita, in special, in conditiile actuale, extrem de vitrege, ale rugby-ului romanesc.
Nu este un secret pentru nimeni, rugby-ul nostru trece prin cea mai profunda si grava criza din intreaga sa istorie.
Prin urmare, este limpede pentru toata lumea ca, in asemenea circumstante, planul strategic elaborat de echipa Federatiei capata o importanta capitala pentru viitorul rugby-ului nostru.
Intentia articolului de fata nu este aceea de a realiza o analiza detaliata a intregului document – justificarea si sustinerea unui asemenea Plan Strategic reprezinta responsabilitatea celor care l-au elaborat – ci doar de a exprima cateva comentarii generale.
Surpriza – marturisesc, neplacuta pentru mine – a constat in faptul ca planul strategic nu face absolut nicio referire directa la starea actuala a rugby-ului romanesc!
Eu m-as fi asteptat ca documentul elaborat de Federatie sa contina un capitol separat care sa prezinte o evaluare lucida, realista, a situatiei generale a rugby-ului nostru; situatie care, in opinia mea, este – si cred ca nu exagerez – catastrofala.
Cea mai mare dezamagire, cel putin pentru mine, a fost provocata de faptul ca Federatia pare ca evita sa puna degetul pe ranile deschise ale rugby-ului romanesc.
Facand aceasta afirmatie, ma refer, in special, la doua probleme majore care au zguduit rugby-ul nostru in ultimii doi ani:
– Descalificarea echipei nationale de la Cupa Mondiala din Japonia.
– Rezultatele dezastruoase ale echipelor nationale de juniori.
Aceste doua aspecte, atat de dureroase pentru toti cei care sustin rugby-ul romanesc, caracterizeaza starea de colaps a rugby-ului nostru in momentul de fata.
Declinul rugby-ului romanesc dureaza de cativa ani buni, dar (auto)descalificarea echipei nationale de la cea mai importanta competitie a rugby-ului mondial, a impins rugby-ul nostru intr-o cadere libera, care pare de neoprit, catre subsolul rugby-ului mondial, amplificand la maximum deceptiile, nemultumirile si frustrarile suporterilor.
Nici pana acum, dupa aproape un an de la decizia World Rugby de a descalifica echipa nationala de la Cupa Mondiala, Federatia nu a prezentat – dupa stiinta mea – intr-o maniera obiectiva, transparenta, o maniera care sa fie la inaltimea magnitudinii acestui nedorit si nefast eveniment, explicatiile amanuntite legate de greseala grava care a dus la penalizarea drastica a selectionatei noastre.
Cine poarta vina si responsabilitatea pentru o eroare de o asemenea magnitudine si cu urmari catastrofale pentru rugby-ul nostru:
Federatia Romana de Rugby?
Federatia din Tonga?
Sau World Rugby a comis o flagranta nedreptate descalificand echipa noastra?
Daca nici Federatia Romana si nici World Rugby nu sunt de vina, atunci cine este responsabil pentru excluderea Romaniei de la Cupa Mondiala?
Atitudinea Federatiei de a evita asumarea unei pozitii clare, furnizand toate amanunatele necesare, este absolut deceptionanta.
In privinta juniorilor, gravitatea situației este, cred eu, fara precedent in istoria rugby-ului nostru.
In contextul actual, nici nu se mai poate vorbi de mediocritate, ci de un abis care a cuprins tot ceea ce inseamna rugby juvenil.
De cativa ani, esecurile selectionatelor de juniori se tin lant.
Anul trecut, in cadrul Campionatului European, selectionata U20 a pierdut in fata Olandei, pentru ca, mai tarziu, sa sufere trei esecuri usturatoare la turneul World Rugby Trophy, care a avut loc la Bucuresti.
Cum poate fi caracterizata evoluția echipei nationale de juniori U20 la o competitie de nivel international, cand primeste 55 de puncte cu Namibia, 56 de puncte cu Hong Kong si 71 (saptezeci si unul de puncte!) in meciul cu echipa Canadei? La care se adauga cele 70 de puncte primite intr-un meci cu selectionata Spaniei.
Iar anul acesta, situatia nu s-a imbunatatit deloc. Dimpotriva.
La Campionatul European, selectionata U20 a pierdut toate cele trei meciuri disputate, fiind invinsa (din nou) de Olanda, Spania (18-48, treizeci de puncte diferenta!) si selectionata regiunii Nouvelle Aquitaine.
La randul ei, Selectionata U18, participanta la Campionatul European desfasurat la Kaliningrad, a pierdut toate cele trei meciuri disputate, cu Rusia, Germania si Olanda.
Personal, mi se pare inacceptabil faptul ca Planul Strategic a evitat orice referire la aceste doua aspecte care au provocat atata dezamagire si nemultumire in randurile suporterilor rugby-ului romanesc.
Acestea fiind scrise, imi permit, in continuare, sa prezint comentariile si opiniile mele referitoare la doua dintre componentele Planului Strategic.

„Cuvantul Presedintelui”.
Discursul presedintelui Federatiei este presarat cu chemari insufletitoare „rugby-ul suntem NOI, NOI TOTI”, „ NOI IMPREUNA”, indemnuri la unitate si referiri la valorile rugby-ului, la munca de echipa, la solidaritate; indemnul de a porni „la acest drum impreuna, animati de aceeasi dragoste si fara teama de a ramane vreodata singuri, pentru ca intr-o echipa suntem toti pentru unul si unul pentru toti”.
Indemnurile presedintelui sunt generoase si laudabile, mangaind fibra patriotica a celor care reprezinta „cu onoare si mandrie rugby-ul romanesc”.
Eu nu contest sinceritatea, valabilitatea si necesitatea acestor indemnuri si fiecare dintre noi este liber sa le aprecieze cum considera de cuviinta.
Dar, in spiritul afirmatiei presedintelui „Avem dreptul la pareri diferite”,imi permit sa exprim urmatoarele opinii:
Situația actuala a rugby-ului nostru nu este doar dificila, este de-a dreptul catastrofala. Excluderea echipei nationale de la Cupa Mondiala si rezultatele dezastruoase ale juniorilor exprima o cruda realitate care, cred eu, sprijina aceasta afirmatie.
Prin urmare, parerea mea este ca, intr-o situatie atat de grava, aceste indemnuri la unitate si solidaritate, lipsite de orice referire la asumarea responsabilitatilor de catre Federatie pentru starea actuala a rugby-ului nostru, nu sunt suficiente si indeajuns de convingatoare pentru a porni „la acest drum impreuna”.
Pericolul este ca aceste indemnuri, exprimate fara suportul asumarii directe de catre Federatie a unor responsabilitati esentiale, sa capete accente demagogice si populiste.
Avand in vedere regresul rugby-ului nostru, care s-a accentuat intr-un mod ingrijorator in ultimii doi ani, ma asteptam ca presedintele Federatiei sa apara in fata micii comunitati a rugby-ului romanesc cu un discurs care, inainte de orice, sa inceapa:
Cu taria de a recunoaste greselile comise (daca acestea exista, intr-adevar, in ochii Federatiei) si cu asumarea responsabilitatilor legate de starea actuala a rugby-ului nostru.
Cu o analiza solida, realista, onesta, a cauzelor care au condus la degradarea continua si la naufragiul dramatic al rugby-ului nostru.
Cu raspunsuri si explicatii limpezi, mature, referitoare la urmatoarele intrebari:
De ce a ajuns rugby-ul romanesc intr-o asemenea stare de degradare, stare care nu s-a petrecut peste noapte si care s-a accentuat, in mod dramatic, in ultimii ani?
Ce nu s-a facut bine de-a lungul acestor ultimi ani si cum nu s-a putut impiedica aceasta alunecare in mediocritate?
Cu explicatii clare, mature, sincere, legate de dezastrul descalificarii echipei nationale de la Cupa Mondiala din Japonia.
Cu o evaluare lucida, sistematica, cuprinzatoare, a situatiei dezastruoase a sectorului juniorilor.
Din pacate, nu am regasit absolut nimic din toate acestea in „Cuvantul Presedintelui”.
In lumina acestor observatii, parerea mea este ca toate indemnurile si chemarile la unitate, solidaritate, „NOI IMPREUNA” etc., se vestejesc, pierzandu-si substanta, menirea, intelesul si sensul originar.
Evident, fiecare putem avea pareri diferite si fiecare dintre noi este liber sa interpreteze si sa aprecieze in felul sau acest Cuvant al Presedintelui.
In ceea ce ma priveste, „Cuvantul Presedintelui” va ramane in memoria mea rugbystica, nu prin continut si prin ceea ce comunica, ci, mai ales, prin ceea ce lipseste si prin ceea nu comunica.
„Directie Strategica.”
Viziune: „Viziunea Federatiei Romane de Rugby pentru ciclul 2019-2013 este de a califica echipa nationala de seniori la Cupa Mondiala de Rugby din Franta 2023, prin participarea in aceasta competitie urmand sa se poata asigura calificarea directa la RWC 2027.”
Fiecare dintre noi poate avea propria sa intelegere a ceea ce inseamna viziune.
In cadrul directiei strategice, viziunea Federatiei este aceea de a califica echipa nationala la Cupa Mondiala din 2023 si, mai mult decat atat, de a obtine calificarea directa la Cupa Mondiala din 2027.
Prin urmare, viziunea se refera, strict, la o performanta a echipei nationale de seniori.
Dupa parerea mea, calificarea echipei nationale la Cupa Mondiala din 2023 ar trebui sa fie privita ca un obiectiv pe care sa ne propunem sa il indeplinim; un obiectiv care sa faca parte dintr-o viziune mult mai larga, viziune care sa nu se limiteze doar la performantele echipei nationale de seniori, ci sa cuprinda o arie mult mai intinsa, juniorii, de exemplu, constituind, o prioritate absoluta.
Mi se pare neinspirat si riscant sa consideri dubla calificare (2023 si 2027) a echipei nationale drept o viziune a Directiei Strategice.
Ce s-ar intampla daca echipa nationala esueaza (ceea ce nu ne dorim) si nu se califica la editiile Cupei Mondiale din 2023 si 2027?
Un asemenea nedorit esec ar insemna ca aceasta viziune – desemnata ca o principala componenta a directiei strategice – a esuat, ceea ce ar ridica un mare semn de intrebare si ar pune in discutie, in acel moment, criteriile care au stat la baza deciziei luate in 2019, decizie care a inclus viziunea respectiva in cadrul directiei strategice.
Evident, toate acestea sunt doar pareri subiective si speculatii semantice.
Revenind, insa, la ideea calificarii echipei nationale la Cupa Mondiala din 2023 si, apoi, direct la urmatoarea editie din 2027, viziunea – ca sa folosim terminologia Federatiei – este foarte, foarte indrazneata.
Nu incape nicio indoiala ca fiecare dintre suporterii rugby-ului romanesc si-ar dori, cu ardoare, aceste calificarii.
Desigur, oricine este liber sa isi exprime dorintele dupa voia inimii sale.
Dar, intre dorinta si putinta este o mare diferenta.
Dupa cum, intre indrazneala emiterii unor dorinte si realismul implinirii lor este, de asemenea, o cale lunga si o diferenta care, in cazul de fata, poate fi semnificativa.