Atunci cand s-a decis sa dezlantuie taifunul Faxai asupra Japoniei, mama-natura nu s-a dovedit a fi foarte ingaduitoare fata de sportul nostru favorit.

Se pare ca septembrie este luna furtunilor in Japonia, iar, saptamana trecuta, Faxai a afectat, intr-o oarecare masura, sosirea unora dintre echipele participante.

Australia a trebuit sa isi intarzie plecarea din Sydney, Franta a reusit sa aterizeze cu doar cateva ore inainte ca furtuna sa se pravaleasca asupra capitalei nipone, in timp ce echipa Angliei a trebuit sa astepte patru ore in aeroportul Narita din cauza perturbarii traficului.

Ca orice alta competitie de asemenea anvergura, si inaintea startului Cupei Mondiala la Rugby exista tentatia de a pune intrebari retorice:

Cine va reusi sa castige cea de-a noua editie a Cupei Mondiale?

Cum se va decide, in cele din urma, rivalitatea dintre cele doua Emisfere?

Va confirma, oare, aceasta editie prapastia existenta intre natiunile din Tier 1 si cele din Tier 2 (ca sa nu mai vorbim de Tier 3)?

Va fi, oare, capabila o natiune din Tier 2 sa depaseasca handicapul valoric, ridicandu-se deasupra unora dintre marile favorite ale competitiei?

Vom asista, oare, la inovatii tehnice si tactice care sa imbogateasca sistemele ofensive facandu-le cat mai eficiente in detrimentul sistemelor defensive, atat de solid ancorate in rugby-ul de astazi?

Nu putem decat sa avem rabdare si raspunsurile vor veni pe masura desfasurarii turneului.

In ciuda capriciilor climatice, Cupa Mondiala se pregateste de start in tara Soarelui Rasare.

Trecand in revista rezultatele editiilor precedente si luand in considerare actuala repartizare a valorilor in ierarhia mondiala, imi permit sa impart echipele participante in trei grupe: favoriti, outsideri si codasi.
Grupa favoritilor.

Grupa favoritilor cuprinde cele cinci echipe care participa in Turneul celor VI Natiuni (mi-am ingaduit sa exclud Italia, echipa care nu s-a ridicat, deocamdata, la nivelul asteptarilor) si cele patru echipe din Emisfera sudica care participa in turneul Rugby Championship ( cred ca Argentina merita, din plin, sa fie inclusa in acest grup).

Analizand istoria Cupei Mondiale si stratificarea valorilor la nivel mondial, stabilita inca de la introducerea profesionismului, in august 1995, se poate trage concluzia ca echipa care va triumfa in Japonia face parte din acest grup de noua echipe.

Dintre reprezentantele Europei, Anglia pare a fi marea favorita, dovedindu-se cea mai echilibrata, solida si constanta echipa.

Desigur, Anglia va juca sub o imensa presiune creata de dezastrul de acum patru ani, cand a fost eliminat, in mod neasteptat, chiar la nivelul grupelor, devenind astfel, prima tara gazda care nu reusit sa treaca de grupe.

Aceasta a fost cea mai mare umilinta suferita de rugby-ul englez in lunga si bogata sa istorie.

Asadar, singura modalitate de a sterge rusinea de acum patru ani si de a-i face fericiti pe suporteri este aceea de a castiga Cupa Mondiala.

Jonny May, aripa Angliei, este foarte increzator in sansele echipei sale, declarand recent ca echipa sa va atinge varful de forma la aceasta Cupa Mondiala.
May, unul dintre cei mai experimentati jucatori, are motive intemeiate sa fie optimist si, desigur, Anglia este capabila sa castige trofeul.

Ca si Anglia, Irlanda, Tara Galilor si Scotia au incredere in propriile sanse si spera sa converteasca performantele reflectate de clasamentul mondial (Irlanda este pe locul intai, inaintea Noii Zeelande) si performantele din cadrul Turneului celor VI Natiuni, intr-o comportare cat mai buna la Cupa Mondiala. Cu toate ca ele nu transmit acelasi nivel de incredere precum Anglia, toate trei echipele au dovedit in trecut ca poseda capacitatea de a-si ridica nivelul de joc in cele mia dificile conditii.

Franta?

Eh, bine,,, Franta a fost intotdeauna o enigma….poate cea mai incantatoare enigma in istoria rugby-ului.

In zi buna, „Cocosii” pot invinge orice echipe din lume. Problema francezilor este sa „gaseasca” intra-adevar, acea zi buna.

Sa nu uitam ca in 2011, in ciuda unor tensiuni interne intre jucatori si antrenori si a unei neasteptate infrangeri in fata Insulelor Tonga (14-19), francezii s-au calificat in finala si au fost la cativa milimetrii de a castiga Cupa Mondiala!

Da, stiu, rugby-ul astazi este profesionist si Top 14 este, probabil , cea mai bogata liga din lume, proprietarii cluburilor permitandu-si luxul de a angaja cei mai buni jucatori din lume.

Da, stiu, rugby-ul de astazi este dominat de pragmatismul rece al structurilor sportului profesionist.

Da, stiu, rugby-ul de astazi trebuie construit pe modelul unor solide institutii financiare care trebuie sa fie eficiente si profitabile.

Da, stiu, faimoasa „repriza a treia” a disparut in trecutul romantic al rugby-ului amator.

Da, stiu, rasa de jucatori care a produs pe cel mai fascinant magician al rugby-ului – l-am numit pe inegalabilul Serge Blanco – este pe cale de disparitie.

Da, stiu, toate acestea, dar…

Haideti sa visam… putin… doar pentru doua luni…

Sa visam ca faimosul „French flair” nu are granite si poate exista atat in rugby-ul amator cat si in rugby-ul profesionist.

Sa visam ca rasa de jucatori – atat de rara! – care l-a dat rugby-ului mondial pe Serge Blanco, inca mai exista.

Va reusi, oare, „French flair”-ul sa revina iluminand cerul Cupei Mondiale in Tara Soarelui Rasare? Aceasta ramane de vazut…

In privinta Emisferei sudice, Noua Zeelanda si Africa de Sud pornesc, in mod normal, ca doua dintre marile favorite ale turneului.

All Blacks sunt detinatorii titlului mondial, castigand ultimele doua editii ale Cupei Mondiale si, in mod legitim, se numara printre favoritii competitiei.

In privinta Springboks, dupa un an, 2017, catastrofal in care au pierdut 0-57 in fata Noii Zeelande si, mai tarziu, in fata Italiei (18-20!), se parea ca rugby-ul sud-african se indrepta catre un pronuntat declin.

Apoi, in 2018, Rassie Erasmus, fostul Springbok flanker, a parasit pozitia de antrenor al provinciei irlandeze Munster – o pozitie de mare succes pentru el – pentru a deveni antrenorul echipei nationale a tarii sale.

Un om intelept, care a inteles foarte bine problemele profunde ale transformarii Africii de Sud, Rassie Erasmus a stiut cum sa mentina echilibrul in sanul echipei, rezolvand, cu rabdare si intelepciune, problemele care i s-au ridicat in fata si reusind, astfel, sa indeplineasca obiectivele stabilite de Federatia sa.

In Martie 2018, el a declarat site-ului supersport.com:

„ Inteleg ce inseamna transformarea, inteleg bataliile pe care trebuie sa le purtam si obiectivele. Am semnat contractul pe aceasta baza.”

Fara indoiala, Rassie Erasmus a sosit la carma selectionatei Africii de Sud la timpul potrivit.
Deodata, Springboks au aparut ca Pasarea Phoenix renascand din propria cenusa. Aceasta surprinzatoare si rapida tramsformare ofera Africii de Sud sperante legitime pentru a avea o comportare pe masura traditiei acestei mari natiuni rugbystice.

Cat de sus se va inalta, oare, pasarea Phoenix, ridicandu-se din „veldt”-ul sud-african, aceasta ramane de vazut.

Grupa outsider-ilor.

Dupa parearea mea, in aceasta grupa pot fi incluse urmatoarele echipe: Italia, Fiji, Georgia, Statele Unite ale Americii, Samoa si Tonga.

Intr-adevar, exista o posibilitate minuscula ca una dintre aceste echipe sa creeze o miscare seismica care sa zdruncine, din temelii, ierarhia marilor favoriti.

In acelasi timp, insa, nu cred ca exista niciun dubiu ca fiecare dintre aceste echipe va face tot ceea ce ii va sta in putinta pentru a se ridica la cel mai inalt nivel posibil.

In rugby-ul de astazi, in care cerintele si resursele financiare constituie criteriile esentiale pentru reusita pe plan international, progresul echipelor din Tier 2 se produce intr-un ritm foarte lent. Cateodata, aceste echipe trec prin lungi perioade de stagnare sau chiar recul.

In aceste conditii, cred ca scopul principal al echipelor care au mai participat la editiile precedente ale Cupei Mondiale, este sa demonstreze, in teren, un progres vizibil, in orice aspect al jocului, din punct de vedere tactic si tehnic, in comparatie cu evolutiile anterioare.

Prin urmare, daca pot etala acest gen de progres, atunci participarea lor va fi considerata un succes.

In ciuda faptului ca evolueaza in Turneul celor VI Natiuni inca din anul 2000, Italia nu a reusit sa convinga pe deplin, ca locul pe care il ocupa in Turneu este meritat.

Adevarat, din anul 2000 incoace, Italia a reusit sa invinga Franta, de doua ori, Tara Galilor, de doua ori, Irlanda, o singura data, si Scotia de sapte ori, dar a ocupat ultimul loc de 14 ori.
Una dintre cele mai potrivite caracterizari pe care am citit-o pe unul dintre site-urile specializate inj rugby ( imi pare rau ca nu am regasit numele site-ului) este urmatoarea:
Cum poate fi caracterizata pozitia Italiei in rugby-ul de astazi: ca fiind cea mai slaba echipa din Tier 1 sau cea mi puternica echipa din Tier 2.

In conditiile in care Italia face parte din aceeasi grupa cu Noua Zeelanda si Africa de Sud. obiectivul Italiei va fi acela de a invinge Canada si Namibia, doua dintre cele mai slabe echipe participante, in ambele partide Italia pornind ca favorita clara.

Samoa este capabila sa incurce socotelile Japoniei intr-un meci in care confruntarea fizica va predomina, in timp ce Statele Unite ale Americii poseda un oarecare avantaj in fata Insulelor Tonga.

Dupa parerea mea, unul dintre cele mai interesante meciuri va fi cel dintre Fiji si Georgia.

Sub conducerea lui Milton Haig, antrenorul neo-zeelandez care a preluat echipa gruzina dupa Cupa Mondiala din 2007, rugby-ul georgian a realizat un progres urias la toate categoriile de varsta.

La o scara mult mai mica si pastrand proportiile, Georgia este o replica a Argentinei din anii ’70-’80: o inaintare puternica capabila sa se masoare, de la egal la egal, cu orice mare putere rugbystica, dar o linie de treisferturi lipsita, multa vreme, de inspiratie, viteza de executie, tehnica si creativitate; tocmai acele calitati care, adaugate gramezii puternice, ar fi conferit georgienilor acel plus care le-ar fi ingaduit sa „prinda” plutonul natiunilor cu mare traditie.

Comparand Georgia cu Argentina anilor ’70-’80, sa scoatem, totusi, in evidenta si doua diferente majore: Georgia nu a inventat ceva asemanator „bajaditei” argentiniene si nu a posedat si nici nu poseda o „uvertura” de valoarea lui Hugo Porta.

Anul trecut, in iunie, Fiji a invins Georgia, la Suva, 37-15, dar acest rezultat nu va inseamna absolut nimic pe 3 octombrie, atunci cand cele doua echipe se vor intalni la Osaka.

Va fi fascinant sa asistam la confruntarea directa intre instinctul si stralucitoarea tehnica individuala etalate de „Flying Fijians” si forta burta, colectiva a inaintasilor georgieni.

Grupul codasilor.

Grupul de la coada plutonului celor 20 de echipe cuprinde patru formatii: Canada, Namibia, Uruguay si Rusia.

Toate aceste echipe fac parte mai mult din Tier 3 decat Tier 2.

Din pacate, pentru prima data in istoria Cupei Mondiale, Canada nu a reusit sa se califice direct, trebuind sa participe la turneul de recalificare desfasurat la Marsilia.

Canadienii au trecut, cu usurinta, de Kenya, Hong Kong si Germania, devenind, astfel, ultima echipa calificata la turneul din Japonia.

Calificarea a fost binevenita, dar faptul ca echipa Frunzei de Artar pierduse calificarea directa in dauna Statelor Unite ale Americii si Uruguayului, a constituit o profunda dezamagire pentru rugby-ul canadian.

In special, infrangerea, in doua manse, in fata Uruguayului (29-38 la Vancouver si 31-32 la Montevideo) a durut foarte tare, confirmand declinul rugby-ului canadian din ultimii 6 ani.
In conditiile actuale, afland-se in aceeasi grupa cu Noua Zeelanda, Africa de Sud, Italia si Namibia, singura sansa reala de a obtine o victorie este aceea de invinge Namibia.
In meciurile impotriva All Blacks si Springboks, scopul canadienilor va fi acela de a limita proportiile scorului.

In privinta Rusiei si Uruguayului, acestora le va fi extrem de dificil sa obtina o victorie.
Stim cu totii cum s-a calificat Rusia la Cupa Mondiala, dar nu rusii sunt de vina pentru greselile inacceptabile ale Federatiei Romane de Rugby.

Prin urmare, simpla participare la Cupa Mondiala reprezinta o performanta deosebita pentru cele doua echipe.