Japonia-Scotia 28-21 (21-7)

Cupa Mondiala a continuat daruindu-ne un alt moment de exceptie al rugby-ului japonez: victoria „Samurailor” asupra scotienilor.

„Brave Blossoms” au castigat, absolut meritat, la capatul unei evolutii de-a dreptul exceptionale.

Michael Leitch si coechipierii sai au terminat neanvinsi partidele din Grupa A, obtinand 4 victorii din 4 meciuri disputate!

In urma acestei performante deosebite, dar, totusi, neasteptate, se pot pune, in mod legitim, urmatoarele intrebari:

S-a schimbat, oare, cu adevarat, vechea ordine a rugby-ului mondial?

Ori, cel putin, a avut darul aceasta evolutie peste asteptari a Japoniei de a zgudui pozitia de status quo a marilor natiuni care domina rugby-ul mondial de la inceputurile sale?

S-ar putea ca aceste intrebari sa fie rostite cu prea mare graba – sa recunoastem ca o asemenea realizare, spectaculoasa si surprinzatoare trebuie confirmata in anii ce vin – dar maniera in care Japonia s-a calificat in sferturile de finala ale Cupei Mondiale merita, din plin, laude pe masura.

Pentru prima data in istoria Cupei Mondiale, si, in acelasi timp, in istoria rugby-ului profesionist, o echipa din Tier 2 s-a masurat, de la egal la egal, cu doua echipe de mare traditie, reusind sa le invinga intr-o maniera entuziasmanta.

Si alte echipe din Tier 2, precum Fiji, Samoa si Canada, s-au calificat, la editiile precedente, in sferturile de finala ale Cupei Mondiale, dar niciuna dintre ele nu a reusit sa se ridice la nivelul atins de Japonia la aceasta editie a Cupei Mondiale.

Istoria acestui meci nu trebuie sa se concentreze asupra modului in care a pierdut Scotia, ci asupra manierei in care a castigat Japonia.

Scotienii au inceput foarte bine meciul si in minutul 5, Finn Russell a inscris primul eseu al echipei sale care a fost transformat de Greig Laidlaw.

Pentru cateva clipe, am avut senzatia ca meciul va urma obisnuitul scenariu in care echipa din Tier 1 invingea, cu oarecare greutate, curajoasa echipa din Tier 2.

Dar senzatia „deja-vu” a durat doar cateva clipe deoarece japonezii, fara sa fie afectati de primirea eseului, au demonstrat ca poseda mentalitatea de invingatori si vointa de fier a samurailor; o combinatie care, pur si simplu, i-a ingenuncheat pe scotieni.

In decursul a 20 de minute, „The Brave Blossoms” au inscris trei eseuri!

Scotienii au fost coplesiti de fluiditatea, viteza, ritmul, tempo-ul, energia si varietatea fazelor de atac etalate de catre gazde.

In minutul 18, aripa Kotaro Matsushima a marcat primul eseu al echipei sale, in urma unei splendide pase a celeilalte aripi de treisferturi, Kenki Fukuoka.

In minutul 25, pilierul Keito Inagaki, a culcat balonul in terenul de tinta dupa 12 faze de atacuri sustinute, James Moore si Will Tupou reusind sa „sparga” defensiva scotiana.

Iar in minutul 39, Kenki Fukuoka a smuls balonul din bratele lui Chris Harris si a sprintat, nestingherit, catre linia de but, inscriind cel de-al patrulea eseu al Japoniei: 28-7!

Scotienii au fost uluiti de aceasta ofensiva formidabila care, pur si simplu, i-a sufocat, nefiind capabili sa reactioneze intr-o maniera coerenta si eficienta.

In cele din urma, in repriza a doua, ei au reusit sa marcheze doua eseuri, dar scorul final a fost favorabil Japoniei: 28-21!.

Ca si in meciul castigat impotriva Irlandei, Japonia a prezentat, si cu aceasta ocazie, structura pe care o natiune din Tier 2 trebuie sa o posede pentru a putea trece dincolo de pragul unei simple si curajoase provocari adresate unei echipe din Tier 1, facand, astfel, pasul decisiv, in planul valorii, catre un succes de prestigiu.

O asemenea structura este alcatuita din inaintasi puternici, cu o pozitie impecabila in gramada si cu o tehnica pe masura, dar care, in acelasi timp, sunt mobili si pot sustine, cu succes, jucatorii de treisferturi in sarjele ofensive. Un pachet al inaintasilor caracterizat de coerenta si de sincronizare in gramezile fixe, de forta si indemanare in joc deschis, dar si in contactele directe si in aglomerari.

O gramada puternica, stabila, capabila sa isi impuna autoritatea in joc, permite perechii de mijlocasi sa execute un joc variat, alegand optiuni diferite in functie de faza respectiva si punand in valoarea calitatile liniei de treisferturi.

Echipa Japoniei a demonstrat,din plin, toate aceste calitati de-a lungul intregului meci!

Ceea ce impresionat, pana acum, in privinta selectionatei nipone este echilibrul intre linia de treisferturi si inaintare. Niciunul dintre aceste doua compartimente nu s-a dovedit a fi mai bun in detrimentul celuilalt.

„Partitura” tehnico-tactica pregatita, cu minutiozitate si rabdare, in ultimii patru ani de Jamie Joseph si colegii sai, a fost executata, cu precizie, in aceste doua partide cu Irlanda si Scotia, de ambele compartimente, gramada si linia de treisferturi.

Jocul deschis, legat de cele doua compartimente si desfasurat pe fondul unei remarcabile pregatiri fizice, a alternat, in mod coerent, sarjele inaintasilor cu cele ale liniei de treisferturi, creand o forta colectiva care, in cele din urma, i-a ingenuncheat atat pe irlandezi cat si pe scotieni.

Dar, asa dupa cum a declarat Michael Leitch, capitanul Japoniei, acest meci a avut o semnificatie mult mai profunda decat un meci de rugby: „Inainte de meci, la hotel, jucatorii stiau, deja, ca nu era vorba numai despre noi, si ca multi au suferit din cauza taifunului pentru ca acest meci sa aiba loc. Suntem recunoscatori pentru ocazia pe care am avut-o pentru a inspira Japonia si am aratat aceasta timp de 80 de minute. Este un eveniment care face bine rugby-ului japonez si rugby-ului in Asia. Calificarea in sferturile de finala reprezinta o mare si foarte importanta schimbare. Saptamana viitoare nu vom intra pe teren doar pentru a juca bine si a pierde. Vrem sa castigam.”

Cuvintele capitanului echipei Japoniei exprima adevaratul spirit al rugbystilor care nu mai doreau sa se multumeasca cu recunoasterea politicoasa, dar condescendenta, a adverasarilor din Tier 1 afisata la sfarsitul unei evolutii curajoase a echipei din Tier 2, dar incheiate cu o infrangere onorabila.

Cuvintele lui Michael Leitch exprima spiritul rugbystilor japonezi care vroiau sa se masoare cu cei mai buni si pe care sa-i si invinga.

Progresul Japoniei din ultimii 4 ani – in ciuda faptului ca a urmat o cale diferita – poate fi comparat cu ascensiunea Argentinei, inceputa in 2007, si care a dus la acceptarea selectionatei „Pumelor” in turneul Rugby Championship.

Argentina a avut nevoie de ani si ani de zile pentru a fi invitata la masa celor puternici.

Cat va dura, oare, pentru selectionata din Tara Soarelui-Rasare, acceptarea participarii sale la una dintre cele doua competitii de mare anvergura ale rugby-ului mondial?

Japonia a invins, intr-o maniera clara, Irlanda si Scotia!

Japonia a castigat Grupa A obtinand 4 victorii din 4 meciuri!

Reprezinta, oare, aceasta performanta doar un vis al unei echipe din Tier 2 care asteapta, deocamdata, sa fie recunoscuta de catre elita rugby-ului?

Sau, chiar este superba realitate a rugby-ului japonez care va avea darul de a schimba starea de status-quo?