Cat de frumos trebuie sa fi rasunat, din indepartata Japonie si pana acasa, peste mari si tari, acest cantec al suporterilor englezi aflati pe stadionul din Yokohama!
Jos palaria, Anglia, pentru o performanta exceptionala!
La sfarsitul meciului, Steve Hansen, antrenorul Noii Zeealande, a declarat cu sinceritate:” nu am fost destul de buni”.
O explicatie simpla, daca o asemenea explicatie a unui esec rasunator poate fi simpla pentru natiunea neo-zeelandeza.
Scorul final a fost 19-7, dar scorul nu are prea mare importanta daca privim meciul prin prisma manierei in care englezii au castigat meciul.
Anglia a castigat intr-o maniera impresionanta!
Lumea rugby-ului se astepta ca intr-o semifinala a Cupei Mondiale in care joaca All Blacks, intalnirea sa fie, chiar si in conditiile unei infrangeri a neo-zeelandezilor, echilibrata.
Dar, in acest meci nu a existat echilibrul asteptat de toata lumea.
De-a lungul intregului meci, All Blacks s-au aparat cu disperare, jucand sub presiunea enorma exercitata de adversari.
Anglia a avut o evolutie de-a dreptul exceptionala, dominand cu autoritate si anihiland complet puterea de foc a Noii Zeelande.
Beauden Barrett si Richie Mo’unga, doi dintre cei mai creativi jucatori din rugby-ul international, au fost pur si simplu sufocati de apararea engleza care nu le-a ingaduit sa creeze absolut nicio faza periculoasa de atac.
Owen Farrell si coechipierii sai au controlat, cu autoritate, meciul din primul pana in ultimul minut de joc.
Ei au pornit ca din pusca, si Manu Tuilagi a inscris singurul eseu al echipei sale chiar in primul minut de joc!
A fost, probabil, cel mai rapid eseu incasat de Noua Zeealanda in meciuri de asemenea nivel.
Dar, chiar si dupa acest eseu rapid, cred ca nimeni nu se astepta ca meciul sa decurga intr-o singura directie, iar Noua Zeelanda sa fie incapabila sa faca fata iuresului englezilor.
De obicei, All Blacks au demonstrat ca pot absorbi presiunea adversarilor, revenind in forta si impunandu-si autoritatea. Nu a fost, insa, cazul in acest meci.
In lunga si ilustra istorie a rugby-ului neo-zeelandez, All Blacks au pierdut si alte meciuri; nu cred, insa, ca ei sa fi pierdut vreunul din acele meciuri in maniera in care au pierdut la Yokohama: fiind complet dominati si depasiti in toate sectoarele jocului.
Rare au fost meciurile in care All Blacks sa nu fie capabili sa lege, in mod coerent, atacuri periculoase si sa-si mentina adversari sub presiune.
Rare au fost meciurile in care All Blacks sa fie incapabili sa reactioneze in fata iuresului ofensiv al adversarilor.
Si totusi, toate acestea s-au intamplat in meciul de la Yokohama.
Un meci care va intra in istoria rugby-ului ca un triumf glorios al Angliei si o umilitoare si dureroasa infrangere a All Blacks.
Superioritatea englezilor a fost evidenta de-a lungul intregii partide, in toate sectoarele jocului.
Dupa o asemenea stralucitoare performanta, ar fi nedrept sa spunem ca unii jucatori au fost mai buni decat altii.
Triumful a fost un triumf al fortei colective.
Cu toate acesta, mi-as permite sa subliniez evolutia exceptionala a liniei a treia Curry-Vunipola-Underhill, precum si a lui Maro Itoje, care a impresionat atat in tusa cat si in joc deschis.
All Blacks nu au putut reactiona in niciun fel in fata tavalugului englez, adversarii blocandu-le orice culoar de atac.
Jucand sub o presiune imensa, neo-zeelandezii au inceput sa foloseasca loviturile de picior, oferind englezilor posesia balonului, lor nemairamanandu-le altceva de facut decat sa se apere cu disperare.
Acest meci a demonstrat un adevar simplu al rugby-ului: orice echipa care joaca sub o presiune intensa, va ceda.
Acest adevar era si este binecunoscut in lumea rugby-ului.
In meciurile impotriva All Blacks, insa, problema echipei adverse consta in aceea daca putea, intr-adevar, sa exercite si sa mentina o asemenea presiune care sa ii dea peste cap pe neo-zeelandezi.
La Yokohama, Anglia a reusit, din plin, tocmai acest lucru: exercitarea si mentinerea unei presiuni continue care a destabilizat complet jocul Noii Zeelande.
Iar Anglia a mai demonstrat un lucru foarte important: o defensiva solida poate anihila, aproape complet dupa cum s-a vazut, forta ofensiva chiar si a unei echipe de talia Noii Zeelande.