Dupa primele izbanzi, primele infrangeri.

13 August, Palmerston North, Palmerston.
Romania – Manawatu 9-28 (0-10).

Romania: Ion Simion; Ion Constantin, Gheorghe Nica, Mihai Nicolescu, Petrica Motrescu; Mihai Bucos, Sergiu Bargaunas; Constantin Fugigi, Gheorghe Dumitru, Alexandru Pop; Gheorghe Daraban, Dumitru Musat; Vasile Turlea, Mircea Muntean, Constantin Dinu. Rezerve: Mircea Ortelecan, Nicolae Baciu, Gheorghe Varga, Enciu Stoica, Marian Aldea, Dumitru Alexandru.
Romania: 2 l.p Mihai Bucos; 1 DG Mihai Bucos.

Manawatu: A.M Innes; H.T Blair, R. Hawkins, D. A Hales,K.Granger; D.O Rollerson, P.Cook; K.A Eveleigh, G.Old, M. Wright; J. Callesen, J.Loveday; K.K Lambert, G.Thelin, P.Harris.
Manawatu: 5 eseuri K. Granger (3), P.Cook si H. Blair; 1 tr. K. Granger; 1 l.p. D. Hale; 1DG H. Blair.

In avancronica partidei, T.P McLean sublinia, in The New Zealand Herald, faptul ca meciul cu selectionata provinciei Manawatu se anunta a fi cel mai greu meci al turneului pentru echipa Romaniei.

Si intr-adevar, a fost un meci foarte dificil pe care selectionata provinciei Manawatu l-a castigat, pe deplin meritat, dominand absolut toate sectoarele jocului, inscriind 5 eseuri, in timp ce pentru echipa noastra, Mihai Bucos a marcat un drop gol si doua lovituri de pedeapsa.

Presa neo-zeelandeza a inregistrat, cu o neascunsa nuanta de satisfactie, victoria neta a selectionatei provinciei Manawatu.

Era timpul, nu-i asa, ca acesti romani simpatici, chiar fermecatori, dar atat de putin cunoscuti, sa simta pe pielea lor ca oaspetii Noii Zeelande nu pot castiga toate meciurile in Aotearoa, asa incat era vremea fie pusi, totusi, la locul lor!

Ceea ce s-a si intamplat, pentru ca Manawatu a castigat intr-o maniera clara, dominand, cu autoritate, meciul.
Amagiti, prea usor de cele doua victorii anterioare, poate nesperate si neasteptate, dar dorite, precum si de laudele gazdelor, jucatorii nostri nu s-au ridicat la nivelul asteptat.

In acelasi timp, insa, acelasi ziar nota,cu placere, atitudinea capitanului echipei noastre la incheierea partidei.

Cand, la sfarsitul meciului, jucatorii paraseau terenul, cu un gest elegant, plin de sportivitate, Alexandru Pop a ridicat bratul lui Garth Thelin, capitanul selectionatei Manawatu, intr-un graitor si simbolic gest de salut al spectatorilor si, mai ales, de recunoastere a valorii adversarilor.

In momentul disputarii acestui meci, Manawatu numara in randurile sale trei All Blacks: John Callesen, linia a doua, K.K Lambert, pilier, si Kevin Eveleigh, linia a treia.

Centrul Duncan Hales, facuse parte din selectionata All Blacks care intreprinsese turneul din 1972, in Marea Britanie, iar doi tineri, „inchiderea” Geoff Old si „uvertura” Doug Rollerson aveau sa devina, la randul lor, All Blacks.

Cititorii mai varstnici isi vor aminti, cu siguranta, ca sase ani mai tarziu, Doug Rollerson si Geoff Old aveau sa joace in meciul test Romania-All Blacks, care s-a disputat pe 25 octombrie, 1981, la Bucuresti.

Pentru echipa noastra, intalnirea de la Palmerston a insemnat al treilea meci intr-o saptamana. Un ritm cu care echipa noastra nu era, probabil, obisnuita, dar aceasta nu a fost folosita ca o scuza. Nimeni nu a contestat faptul ca adversarii au fost, pur si simplu, mai buni.

Echipa noastra nu a mai aratat aproape nimic din excelenta evolutie din meciul cu Poverty Bay, ceea ce le-a dezamagit pe gazde.

Dupa parerea neo-zeelandezilor, ai nostri au adoptat o tactica gresita, constand, in mare masura, in folosirea exagerata a jocuuil de picior. Titularizat la „uvertura” , Mihai Bucos a cautat sa dirijeze jocul prin nenumarate lovituri de picior, dar care nu au avut niciun rezultat dovedindu-se a fi lipsite de eficacitate.

Scorul a fost echilibrat, 14-9, pana in minutul 66, cand Duncan Hales a transformat o lovitura de pedeapsa de la aproximativ 35 de metri, ducand scorul la 17-9.

Din acel moment, echipa noastra a cazut fizic, placajele liniei de treisferturi s-au „topit” incet-incet in „caldura” atacurilor dezlantuite ale gazdelor.

Aripa Ken Granger a mai inscris doua eseuri, iar Hugh Blair a pecetluit scorul final cu un drop gol: 28-9.

In intalnirea de la Palmerston, au fost foarte putine aspecte pozitive desprinse din jocul echipei noastre.

Otago Daily Times a subliniat faptul ca Romania a avut doar doua actiuni mai periculoase: o incisiva patrundere a lui Sergiu Bargaunas, la primul sau meci in acest turneu, care putea duce la inscrierea unui eseu, si o cursa spectaculoasa a lui Mircea Muntean, care si-a dovedit clasa si al carui sprint ar fi putut trezi invidia treisferturilor echipei sale.

In rest, doar lovituri de picior, Otago Daily Times facand observatia ca Mihai Bucos „preferred his boots to his hands”.

Si acelasi ziar scoatea in evidenta superioritatea gazdelor atat in gramezile ordonate – Kent Lambert dominandu-l pe Vasile Turlea – cat si in aglomerari si in joc deschis.

Dar tot Otago Daily Times a subliniat ardoarea etalata de inaintasii romani, observand ca in ultimele 5 minute ale meciului, Gheorghe Daraban „played like a man possessed”!

The New Zealand Herald a facut aceleasi observatii evidentiindu-i pe Daraban si Dumitru in tuse, a caror evolutie excelenta l-a impiedicat pe John Callesen sa domine, asa dupa cum se asteptau gazdele, jocul in tuse.

De altfel, Daraban si Dumitru, impreuna cu Mircea Muntean, au fost inaintasii care au produs o impresie puternica asupra gazdelor, chiar si in meciurile pe care echipa noastra le-a pierdut.

In ciuda superioritatii gazdelor in gramezile ordonate, Dodo Muntean a reusit sa castige 3 baloane pe introducerea adversa, iar T.P McLean a remarcat ca „ taloner-ul M. Munteanu, care in Noua Zeelanda ar juca, probabil, in linia de treisferturi, a realizat cateva curse incisive.”

Meciul a constituit o dezamagire pentru echipa noastra, iar The New Zealand Herald a surprins aceasta stare de spirit, observand ca, la sfarsitul meciului, unii dintre jucatorii „in drumul lor catre vestiare pareau ca s-ar fi indreptat catre ghilotina”.

18 august, Okara Park, Whangarei

Romania – North Auckland 0-3 (0-0).

Romania: Mihai Bucos; Ion Constantin, Gheorghe Nica, Mihai Nicolescu, Petrica Motrescu; Dumitru Alexandru, Mircea Paraschiv; Gh. Varga, Pompilie Bors, Alexandru Pop; Gheorghe Daraban, Gheorghe Dumitru; Vasile Turlea, Mircea Muntean, Constantin Dinu. Rezerve: Mircea Ortelecan, Nicolae Baciu, Enciu Stoica, Marian Aldea, Sergiu Bargaunas, Ion Simion.

North Auckland: K.Going; L.Roberts, M.Hepple, D.Daynes, J.Morgan; B.L Going, S.M. Going; M. Bourgoyne, R.Macdonald, H. Macdonald; M.Mahanga, J/Swelling; G.Phillips, P.Sloane, R.Kemp.

Daca in meciul cu selectionata Poverty Bay, jucatorii nostri avusesera prilejul sa il intalneasca pe Ian Kirkpatrick, fostul capitan All Blacks, la Whangarei ei ii infruntau pe cei trei frati Going: Sid, Ken si Brian.

Cel mai faimos era, desigur, Sid Going, considerat a fi unul dintre cei mai valorosi mijlocasi la gramada, nu doar din istoria rugby-ului neo-zeelandez, ci, din istoria rugby-ului mondial.

Ken Going era si el All Black, doar Brian nefiind niciodata selectionat in echipa tarii sale.

Alaturi de cei doi frati Going, evoluau alti doi All Blacks, Joe Morgan si Hamish MacDonald, in timp ce taloneur-ul Peter Sloane si aripa de gramada Mike Burgoyne aveau sa intre si ei, cativa ani mai tarziu, in randurile All Blacks.

In privinta echipei noastre, dupa ce la Palemerston debutase Sergiu Bargaunas, meciul de la Whangarei a consemnat debutul lui Gheorghe Varga si al lui Pompilie Bors, sosit din tara pentru a-l inlocui pe Postolachi.

Interesant de notat ca Gheorghe Varga a evoluat pe postul de flanker, dar suporterii constanteni isi vor aduce aminte, desigur, ca Varga putea juca si in pozitia de centru

Marcata de esecul anterior si cautand sa nu piarda, echipa noastra a adoptat, in linii mari, aceeasi tactica ca in partida cu Manawatu, adica folosind, in mod exagerat, jocul de picior.

Ziarul The Dominion considera ca „preferinta romanilor pentru jocul de picior i-a costat meciul impotriva selectionatei North Auckland”.

Ai nostri au jucat mai bine ca in meciul cu Manawatu, dar au pierdut, pe mana lor, pentru nu au stiut sa profite de momentele in care aveau posesia balonului, irosind sansele de atac prin folosirea exagerata a loviturilor de picior.

Otago Daily Times a remarcat ca „echipa Romaniei a abandonat tactica negativa cand mai ramasesera doar doua minute de joc si aproape ca a inscris, dar era prea tarziu.

North Auckland au fost dominati in tuse si in gramezile ordonate,, au avut un usor avantaj in aglomerari, dar au reusit sa castige datorita faptului ca romanii au folosit, in mod excesiv, loviturile de picior. Romania ar fi putut castiga, cu usurinta, acest meci avand in vedere calitatea posesiei.”

Echipa noastra a avut sansa de a marca un eseu chiar inainte de sfarsitul reprizei intai, atunci cand, dupa un balon castigat in tusa, Mircea Paraschiv a tasnit catre „22”-ul advers, dar, in mod inexplicabil pentru ziaristii neo-zeelandezi, in loc sa paseze, el a preferat sa suteze cu exteriorul ghetei, balonul rostogolindu-se dincolo de terenul de tinta.

Sid Going nu a dominat jocul, asa dupa cum sperau gazdele, iar North Auckland a castigat gratie loviturii de pedeapsa transformate de fratele lui Sid, fundasul Ken Going.

Ai nostri au mai avut o sansa de a castiga de-abia in ultimul minut de joc, atunci cand Ion Constantin, se lansase intr-o cursa periculoasa pe aripa dreapta apropiindu-se vertiginos si amenintator de linia butului. El a fost, insa, placat, in ultimul moment, de Ken Going, care, dupa meci, a declarat ca niciodata pana atunci nu fusese atat de zguduit ca in placajul asupra aripei noastre.

Cu toate ca fusese invinsa, spectatorii prezent in tribune au apreciat revenirea echipei noastre din ultimele 10 minute ale meciului.

Iata, spre exemplu, comentariul ziarului The New Zealand Herald:

„ In ciuda infrangerii, echipa Romaniei a captivat publicul prin revenirea sa; sariturile magnifice in margine ale lui G. Daraban; talonajul lui M. Munteanu, care, in acest moment, este, cu siguranta, cel mai bun taloneur al tarii sale; prin suportul viguros al pilier-ului C. Dinu si pasele stralucitoare ale mijlocasului la gramada, M. Paraschiv”.

Si mai departe: Spectatorii au meritat sa plateasca pentru a urmari evolutia romanilor „ in maul-uri, in aparare si cursele spectaculoase ale lui Constantin”.

Gratie evolutie sale in tuse, Gheorghe Daraban i-a impresionat si pe cei de la The Dominion care au remarcat ca „ puternicul jucator din linia a doua Gheorghe Daraban a realizat cel mai bun meci al sau din turneu castigand numeroase baloane in tuse…”.

Se pare a arbitrajul nu a fost la inaltime, in faza anterioara cursei lui Ion Constantin, Gheorghe Nica fusese victima unui placaj inalt, care ar fi trebuit penalizat, dar arbitrul Colin Gregan a lasat jocul sa continue.

Dupa meci, el a declarat ca a observase placajul intarziat, dar aplicase legea avantajului. Curioasa decizie avand in vedere ca lovitura de pedepsa era intr-o pozitie buna, iar Ion Constantin fusese placat si pierduse balonul, deci avantajul nu fusese fructificat.

De altfel, in privinta arbitrajului, ziarul Otago Daily Times a subliniat faptul ca arbitrul Colin Gregan „nu i-a impresionat nici pe spectatori si nici pe jucatori. El nu a observat unele iregularitati si s-a aratat foarte pedant penalizand altele. Atat Alexandru Pop cat si Sid Going au cerut arbitrului explicatii la unele dintre deciziile sale”.

Lasand, insa, arbitrajul deoparte, relatarile presei neo-zeelandeze au scos in evidenta efectul negativ al tacticii loviturilor de picior asupra eficacitatii jocului de ansamblu al echipei noastre.

Ziaristii au fost surprinsi sa observe ca, dupa excelenta evoluție din primul meci, care reprezentase o imensa surpriza pentru neo-zeelandezi, echipa noastra sa schimbe, in mod brusc, registrul tactic.
A fost, oare, aceasta alegere determinata de teama ca un joc prea deschis ar fi expus unele slabiciuni ale jocului de ansamblu al echipei?

A fost, oare, mai puternica – in mod instinctiv – mentalitatea de juca pentru a nu pierde decat mentalitatea de a juca pentru a castiga?

Poate ca, putin speriati de isprava din meciul cu Poverty Bay, jucatorii si antrenorii hotarasera ca jocul de picior reprezenta o optiune mai sigura in incercarea de a obtine rezultate satisfacatoare.

Cert este ca, dupa meciul de la Whangarei, domnul Cosmanescu s-a declarat deceptionat de maniera exagerata si exasperanta a folosirii loviturilor de picior, subliniind ca „de acum inainte, publicul neo-zeelandez va avea prilejul sa urmareasca un stil de joc deschis”.

Vom vedea in articolul urmator daca jucatorii aveau sa ii dea dreptate domnului Cosmanescu.

Va urma