Tinerete fara batranete…

Stadionul ”Federatie(i)”! Stadionul ”Tineretului”! Stadionul ”Arcul de Triumf”!

Tinerete fara batranete…

Acolo, peste drum de Manastirea Casin, arde, de mai bine de o suta de ani, flacara pasiunii rugby-ului romanesc.

Acolo, pe stadioanele de la Sosea, s-au concentrat, de-a lungul anilor, entuziasmul, devotamentul, loialitatea, talentul, destoinicia, priceperea, sudoarea si munca atator generatii de copii, parinti si antrenori care, impreuna, au impins rugby-ul romanesc inainte.

Stadionul ”Tineretului”!

Tinerete fara batranete…

Asa mi-l amintesc din momentul in care am deschis ochii asupra rugby-ului.

In vremea adolescentei mele – ca de altfel, si mai tarziu –  calatoria la Sosea, la stadionul Tinerertului, era un ritual duminical.

Imi amintesc ca luam autobuzul 34 de la capatul liniei, din Piata Muncii, pana la Piata Romana, de unde ma urcam in autobuzul 31 pentru a cobori la Arcul de Triumf.

Treceam prin fata intrarii in Herastrau si intram pe poarta dinspre Soseaua Kiseleff, ce se afla chiar pe locul unde se afla acum sediul Federatiei de Rugby, o poarta care era mereu deschisa, cel putin duminicile.

Odata ce paseai peste pragul portii, te intampina, parca, un mic univers proiectand o imagine singulara: pe toate terenurile se jucau, simultan, meciuri de copii si juniori.

Acolo veneau echipe din toate colturile tarii.

Intr-o vanzoleala, greu de descris, dar care nu deranja deloc, spectatorii se mutau de la un teren la altul, urmarindu-i pe cei mici si pe cei mari.

Nu stiu cum au simtit altii, dar, in ceea ce ma priveste, atunci cand intram pe poarta dinspre Arcul de Triumf, mi se parea ca, pentru cateva ore, paseam intr-o alta lume decat cea aflata de cealalta parte a portii.

Era o lume cu un farmec aparte, pe care, pe moment, nu reuseam sa il deslusesc si pe care nu mi-l puteam explica.

De unde izvora acest farmec viu, inefabil, mangaietor, care invaluia stadionul „Tineretului”?

Din amestecul de energie, entuziasm si pasiune al celor care umpleau tinutul rugby-ului de la Sosea?

Din prezenta generatiilor diferite – parinti, bunici, copii, adolescenti –  care se intersectau pe aleile strajuind terenurile, toti aflandu-se acolo pentru a-si impartasi pasiunea si respectul pentru rugby?

Din impletirea vitalitatii si energiei degajate de tinerii care zburdau pe terenuri cu pasiunea nostalgica, dar atat de vie, a veteranilor care priveau de pe margine?

Intrebari retorice, desigur, dar fiecare dintre cei care a pasit pe aleile si terenurile de acolo isi are propriul sau raspuns.

Acolo, pe „Tineretului”, aveam prilejul sa intalnesc o parte dintre seniorii rugby-ului romanesc, care degajau parfumul unei alte epoci – demult trecute – si al caror nume era strans legat de inceputurile rugby-ului nostru.

Mi se intampla, uneori, sa ii privesc pe acesti oameni ajunsi la senectute, intrebandu-ma:

Ce ganduri le vor fi trecut, oare, prin minte atunci cand ii priveau pe copiii din fata lor jucand pe aceleasi terenuri pe care jucasera si ei, cu ani si ani in urma?

Cu cata nostalgie vor fi privit ei pe tinerii din jur care nici nu erau nascuti cand ei, la randul lor tineri, jucau pe aceleasi terenuri !

Ce amintiri – mai mult sau mai putin rascolitoare – se vor fi ridicat la suprafata dintre faldurile aburite ale memoriei la (re)vederea terenurilor care fusesera martore la ispravile lor din tinerete ?

Isi vor fi amintit ei, oare, de eseurile marcate sau ratate?

De drop gol-urile si loviturile de pedeapsa transformate (sau nu) pe terenurile  ”Federatiei” ?

De bucuria victoriilor si amaraciunea infrangerilor?

Si asemenea intrebari retorice, ne fac sa intelegem, mai bine, semnificatia profunda si insemnatatea acestui tinut al rugby-ului:

Pentru ca, iata, aceste terenuri – la inceput ale „Federatiei”, apoi ale „Tineretului” si, acum, transformate sub insemnele „Arcului de Triumf” – pastreaza, si vor pastra mereu –  ca pe un tezaur pretios, amintirile atator si atator generatii de rugbysti romani. Iar aceasta inseamna: cultura, traditie, identitate.

Aceste terenuri au constituit, de-a lungul anilor, Academia rugby-ului romanesc, fara sa fi purtat acest nume si fara sa fi avut structura si dotarile Academiilor de astazi, dar care a asigurat baza rugby-ului nostru pentru multi ani.

Stadionul “Federatie(i)”, devenit apoi, stadionul “Tineretului”, si, mai tarziu, dupa schimbarile din 1989, stadionul “Arcul de Triumf”!

Tinerete fara batranete…

Acest stadion, a reprezentat, si reprezinta si astazi, cel dintai reper si, in acelasi timp, cel mai puternic simbol – arcuit peste vremuri – al istoriei,  identitatii si traditiei rugby-ului romanesc.

De-a lungul anilor, stadionul cunoscut sub cele trei nume ale sale, „Federatie(i)”,  „Tineretului” si „Arcul de Triumf”, a reprezentat, si reprezinta si astazi, o expresie a culturii rugbystice romanesti.

Acolo, in terenurile de la Sosea, a prins rugby-ul primele sale radacini in pamant romanesc si acolo a inceput zidirea temeliei rugby-ului nostru.

Acolo, pe terenurile de la Sosea, peste drum de Manastirea Casin, s-a „semnat” actul de nastere al rugby-ului romanesc.

Modernizarea stadionului nu trebuie sa „anuleze” un asemenea act si nici sa estompeze identitatea, cultura si traditia rugby-ului nostru.

Acest stadion face parte din patrimoniul rugby-ului romanesc, asa se cuvine sa ramana si trebuie sa fie protejat ca atare.

Eugen Cionga

Toronto