Constantin Dinu-Capone!
Un monument al rugby-ului romanesc!
Ecoul numelui sau, strabatand generatii si generatii, rasuna – viu si intens – in mitologia rugby-ului romanesc, precum sunetul prelung al unui corn de alama chemand coechipierii in arena strajuita de ”Has”-uri.
Constantin Dinu-Capone!
Nu l-am intalnit niciodata, dar l-am privit, de nenumarate ori, din tribune sau in transmisiile televizate.
Nu l-am cunoscut personal… si, totusi, Constantin Dinu-Capone a fost unul dintre cei ce m-a purtat pe taramul copilariei mele rugbystice, calatorind prin tinutul adolescentei si, mai apoi, al studentiei mele, retragandu-se, in cele din urma, in mod discret, din arena, la inceputurile maturizarii mele profesionale.
Constantin Dinu-Capone!
A jucat pentru doua echipe, Grivita si Stiinta Petrosani .
Grivita a fost echipa sa de suflet, la care a inceput sa joace de copil si unde si-a incheiat exceptionala cariera , la Petrosani jucand intre anii 1968 si 1973, cand era student la Institutul de Mine.
Conform statisticilor a strans 69 de selectii in echipa nationala (eu aveam impresia ca avea 70 de selectii in Nationala, nu stiu daca meciul din 1977 cu Franta, dupa cutremur, a fost considerat meci-test), debutand in 1965, cand inca nu implinise 20 de ani, intr-un meci cu selectionata Republicii Federale a Germaniei, la Hanovra, si a jucat ultimul sau meci in 1983, impotriva selectionatei URSS, la Kiev, cand implinise 38 de ani!
De-a lungul celor 18 ani, petrecuti acolo, in” transeele” liniei intai, Constantin Dinu a fost o ancora solida a gramezii, contribuind, dupa puterile sale si impreuna cu coechipierii sai, la un spectaculos progres al echipei nationale, progres care a condus la cea mai fertila perioada din istoria rugby-ului romanesc!
Rugby-ul incepe in linia intai, acolo unde, in culoarul obscur al gramezilor, incepe sa se scrie istoria unui meci si acolo unde se poate decide, de multe ori, soarta sa.
Constantin Dinu-Capone face parte din aceasta categorie a truditorilor, a celor care asuda si mineresc, din greu, in ”subteranele” gramezilor, inclestati in imbratisarile crancene ale liniilor intai.
Acolo, in umbra „subteranelor” gramezii, unde nu este loc pentru ”coreografia” delicata, spectaculoasa si plina de fantezie a liniei de treisferturi, departe de stralucirea luminilor rampei, departe de privirile spectatorilor, se concentreaza si se regaseste esenta jocului de rugby: spiritul de lupta, darz si plin de ardoare, exprimat printr-o dreapta masurare a fortelor, atat pe plan fizic, cat si pe plan tehnic.
Cei care evolueaza pe postul de pilier alcatuiesc o lume aparte, uniti intr-o confrerie pe care numai ei, cei ce joaca in linia intai, o inteleg pe deplin. O confrerie care nu cred ca se poate regasi in niciun alt sport.
Cred ca nicio alta pozitie din rugby nu solicita o specializare a postului si o mai profunda impletire a trei calitati esentiale – tehnica, forta si inteligenta – decat postul de pilier.
Din acest punct de vedere, Constantin Dinu a constituit cel mai potrivit exemplu al reusitei unei asemenea combinatii.
Constantin Dinu-Capone!
Respectul nu este un dat. Respectul se castiga prin valoarea intrinseca si meritele proprii.
Valoarea autentica se confirma cu trecerea anilor, iar valoarea pilier-ului nostru a fost confirmata de-a lungul celor 18 ani de activitate, castigand respectul adversarilor si al coechipierilor, deopotriva.
Longevitatea sa la cel mai inalt nivel al performantei sportive, loialitatea, eforturile si sacrificiile sale, incununand o cariera exceptionala, toate acestea merita, cu prisosinta, admiratia si respectul tuturor celor care iubesc rugby-ului romanesc!
Fara a diminua in niciun fel meritele si valoarea atator jucatori de frunte ai rugby-ului nostru, imi ingadui sa afirm ca, pentru mine, Constantin Dinu-Capone reprezinta cel mai implinit si intregitor simbol al pilier-ului roman; un simbol care, de-a lungul anilor, a avut, parca, darul de a raspandi, in micul univers al rugby-ului nostru, un inefabil sentiment de perenitate.
Imi amintesc ca, atunci cand mergeam la meciurile Grivitei, pe Parcul Copilului – dupa ce plecase din tara – mi se parea ca prezenta sa se facea simtita chiar si atunci cand nu mai era in teren.
Inaintea turneului echipei noastre din 1975, in Noua Zeelanda, televiziunea tarii gazda a trimis un reporter in Romania pentru a realiza un film cu scopul de a prezenta aceasta echipa necunoscuta care sosea de undeva, din estul Europei si tocmai de dincolo de Cortina de Fier, dintr-o tara de care, probabil, multi neo-zeelandezi nici nu auzisera pana atunci.
Imi permit, asadar, sa il citez pe comentatorul neo-zeelandez, care, prezentandu-l intr-o secventa, in prim plan, pe Constantin Dinu a spus: „The French say he is so strong that he must eat horses for breakfast”. In traducere libera: „Francezii spun ca el [Dinu] este atat de puternic incat trebuie ca mananca [carne de] cai, la micul dejun”!
Elocventa descriere a fortei pilier-ului roman!
Cand Ioan Bucan a debutat in Nationala, el nu putea evolua decat pe postul de pilier stanga, post al carui titluar era Constantin Dinu-Capone.
Care a fost reactia acestuia in fata unui potential rival, cu zece ani mai tanar decat el, si care ii putea ameninta postul de titular?
Pentru a-l ajuta pe mai tanarul sau coechipier sa isi construiasca o cariera de international, Constantin Dinu-Capone a acceptat sa evolueze pe partea dreapta a gramezii, permitandu-i astfel lui Ioan Bucan sa devina titular pe partea stanga.
Cunoscatorii rugby-ului stiu foarte bine ca postul de pilier-dreapta este cu mult mai solicitant decat postul de pe stanga, necesitand calitati fizice si tehnice deosebite. Nu oricine poate face aceasta schimbare, peste noapte, si sa reuseasca sa evolueze, cu succes, pe ambele flancuri ale liniei intai.
Gratie experientei, fortei si tehnicii sale, Constantin Dinu-Capone a trecut, fara probleme, de pe stanga pe dreapta, ramanand la fel de redutabil pe ambele parti ale gramezii.
Iar Ioan Bucan nu a uitat si nu uita:
”Constantin Dinu-Capone a fost mentorul meu pe postul de pilier. Fiind mai mare decat mine, m-a invatat tot ceea ce stia despre tehnica postului. Fiind si el pilier stanga, ca si mine, dar mult mai experimentat, a acceptat sa joace pilier dreapta ca eu sa pot juca pe stanga”.
Si in continuare:
”Cu privire la Capone, pot sa spun ca se poate scrie o carte. Un om, un familist si un jucator de exceptie. Dupa antrenament, lucram impreuna tehnica de post, forta, pozitia corecta a pilier-ului, spatele drept, flexat si ceafa puternica, in cazul in care gramada se prabuseste. Dupa meciuri, ne invita acasa la el, la Chitila, unde la o bere, stand sub nucul din fata casei, comenta lucrurile bune si rele din meci. Stateam pana spre seara, cand eu si Mircea Ortelecan aveam trenul de noapte spre Petrosani, pe la ora 11”.
Mircea Ortelecan a jucat si el alaturi de Constantin Dinu, la Stiinta Petrosani si la Nationala:
”Constantin Dinu a devenit student al Facultatii de Mine Petrosani in anul 1968 si a terminat Facultatea la profilul de studii Topografie miniera, in iunie 1973. Am avut ocazia si cinstea sa joc alaturi de el, in prima linie, la Stiinta, in perioada 1970-1973, si la lotul National in meciurile cu Franta: 1972-Constanta, 1976-Bucuresti, 1977 la Paris si Clermont Ferrand, 1979-Montauban. Dinu Constantin are cele mai multe meciuri jucate cu Franta”.
Fostul taloneur al Nationalei a tinut sa sublinieze faptul ca Dinu poseda „o tehnica de post deosebita (forta de impingere, ”capac” la baloanele introduse in gramada pentru a-l ajuta pe tragator sa taloneze balonul). In primii ani de ucenicie in Divizia A, m-a ajutat sa-mi perfectionez tehnica de tragator.”
Si Mircea Ortelecan isi mai aminteste, cu nostalgie si placere, cand, in 1995, aflandu-se in Franta, ”am petrecut o noapte la Dinu acasa, depanand amintiri”.
Constantin Dinu-Capone!
Dupa retragerea din rugby-ul romanesc, Constantin Dinu a plecat in Italia, la Reggio Calabria, si apoi in Franta, la Cholet, Nantes si Paris.
Am avut placerea sa corespondez cu domnul Gérard Clausier, unul dintre fondatorii clubului Rugby Olympique Choletais, caruia ii multumesc pe aceasta cale, pentru sprijinul acordat in obtinerea informatiilor referitoare la perioada petrecuta de Constantin Dinu la Cholet.
Domnul Clausier, a carui viata s-a confundat cu acest club, l-a cunoscut foarte bine pe Constantin Dinu.
Sosit din Italia la Cholet in 1984, impreuna cu familia – sotia sa Coca, si copiii Bogdan si Ioana – Constantin Dinu-Capone a devenit antrenor-jucator al echipei de seniori a clubului.
Rugby Olympique Cholet i-a primit cu bratele deschise, si, dupa cum subliniaza Gerard Clausier, colegul sau ”Bernard Combeau a fost acela care a ajutat foarte mult familia Dinu. Coca Dinu s-a imprietenit cu Murielle Combeau, iar copiii, apropiati ca varsta, au devenit si prieteni”.
Prieteniile adevarate raman solide peste ani, iar Bernard Combeau mentine legaturi stranse cu familia Dinu si in ziua de astazi.
Constantin Dinu a evoluat ca antrenor-jucator pana in 1987, cand implinise 42 de ani!
Ce amintiri a lasat pilier-ul nostru la Cholet?
Imi permit sa ii dau cuvantul domnului Clausier:
” A fost unul dintre cele mai mari personaje pe care le-am cunoscut la Cholet: tehnic ca jucător, foarte dedicat pe teren, spirit pedagogic ca antrenor, prietenos și înzestrat cu un umanism natural și prietenos ieșit din comun. … să nu mai vorbim de umorul lui … un mare caracter!
Constantin a lăsat, cu adevărat, la Cholet o imagine de neuitat atât pe plan sportiv cat și pe plan uman.”
Domnul Clausier isi aminteste doua evenimente marcante legate de Constantin Dinu:
Primul a avut loc in iunie 1992, cand clubul a sarbatorit 25 de ani de la infiintare:
L-am invitat pe Constantin, dar si pe Jean-Michel Cabanier, care a fost de 26 de ori international francez, ca taloneur, participant la primul Grand Slam al Frantei, in Turneul celor V Natiuni, si care fusese antrenor-jucator la R.O. Cholet din 1968 până în 1975. Ambii au raspuns favorabil invitatiei și au fost prezenti la festivitati. Întalnirea celor doua mari figuri ale rugby-ului international, „Constantin / Jean-Michel”, a fost un moment exceptional !… si week-end-ul a fost, de asemenea, exceptional !!!”
Al doilea eveniment este legat de un meci disputat de R.O Cholet, la Paris, in anii cand Constantin Dinu se stabilise la Paris.
”In timpul finalei Campionatului Francez Divizia ”Onoare”, care a avut loc in regiunea pariziana (nu-mi amintesc anul), i-am vazut pe Constantin și pe sotia sa, Coca, intrand pe stadion. Constantin citise în presa că fostul ”său” club R.O Choletais juca nu departe de casa. A fost un super moment cu Constantin ”al nostru”!… Constantin, ca intotdeauna, surazator si prietenos!… Mai mult decat atat, spectatorii l-au recunoscut, a fost foarte solicitat … o mare fericire!”.
Iar domnul Clausier a incheiat cu nostalgie si bucurie: ” Dar, repet, ce amintiri a lăsat Constantin Dinu, atât ca jucător de rugby, cât și ca om… Quel grand Monsieur”!
Da, domnule Clausier, aveti dreptate: Un adevarat domn!
Constantin Dinu-Capone!
Stiu ca locuia la Chitila si ca lucra la uzinele Grivita.
Rugby-ul nu a fost niciodata un sport rasfatat de presa noastra, dar imi amintesc ca ziarul ”Sportul” a publicat un articol despre Constantin Dinu.
Nu imi mai amintesc detalii, dar imi amintesc fotografia – cu celebra mustata – care insotea articolul si informatia – sper sa nu ma insele memoria – conform careia Constantin Dinu facea zilnic naveta intre Chitila si Bucuresti, trenul de dimineata fiind la ora 6:44 ( mi-a ramas aceasta ora in minte, dar, desigur, s-ar putea sa ma insel).
L-am mai vazut pe domnul Dinu, o singura data, dupa 1989, era pe la inceputul anilor ’90.
Mersesem la un meci, pe stadionul din Tei, coborasem, drumul in panta, ce ducea spre Complexul Tei, si ma oprisem la gardul terenului dinspre intrarea principala, vis-a-vis de tribune. Dupa o vreme, cand am intors capul l-am zarit pe Constantin Dinu-Capone, venit la stadion cu un grup de prieteni, urmarind meciul.
Imi amintesc, de parca a fost ieri, ca purta o bereta ”ecosez”, in culori vii, cu pompon – in cel mai pur stil frantuzesc – combinatie care conferea siluetei sale vanjoase o nota de veselie si seninatate.!
Constantin Dinu-Capone!
Nu stiu daca si in alte tari rugby-ul s-a apropiat de poezie, dar gratie lui Tudor George-Ahoe, rugby-ul romanesc se poate mandri cu stihuri dedicate rugby-ului.
Iubitorii rugby-ului cunosc, cu siguranta, volumul „Sub semnul lui Hercule” dedicat de Ahoe, rugby-ului.
Nu pot sa inchei acest articol fara a aduce in fata celor mai tineri o poezie din acest volum.
Titlul poeziei este: IUBESTE RUGBYUL – SPORTUL LUPTATOR! CUVANT CATRE UN FRAGED JUNIOR.
Poezia este dedicata lui Dinu Constantin, fiind datata 12 martie 1953.
In martie 1953, mai era o luna pana cand Constantin Dinu implinea 8 ani. Nu stiu daca ”fragedul junior” de atunci – caruia ii este dedicata poezia – era viitorul mare pilier de mai tarziu. Poate ca este o coincidenta de nume. Sau, poate ca nu, avand in vedere ca Tudor George i-a antrenat pe copiii Grivitei.
Vreau doar sa reproduc primele doua strofe:
”Iubeste sportu-acesta temerar,
Daca ti-i drag sa te avinti’nainte!
Sa ai o tinta-n viata
tine minte!
Neirosindu-ti clipele-n zadar!
Ca pe Anteu, tarina sa te-alinte,
Sa-ti dea puteri si sprijin – la amar!
Caderile s-anime zboru-ti, iar!
Si-n cinstea alor tai, sa lupti fierbine!”
Superbele versuri scrise de Ahoe au aratat, atunci in martie 1953, calea pe care avea sa paseasca, in viitor, marele nostru pilier.
Constantin Dinu-Capone a iubit ”sportu-acesta temerar” de cand era ”fraged junior”; i-a fost drag si s-a avantat, mereu, ’nainte!
Iar lupta?
Sa ne mai intrebam, oare, cum a luptat in arene, sub semnul lui Hercule?
Raspunsul este unul singur si il stim, foarte bine, cu totii:
Pentru cinstea alor sai, Constantin Dinu-Capone a luptat, intotdeauna, fierbinte!
Dragul nostru Constantin Dinu-Capone!
Am scris aceste randuri dedicate domnului Constantin Dinu-Capone cu inocenta copilandrului de ieri, cu admiratia adolescentului de mai tarziu, si cu emotia si respectul omului matur de astazi.
Constantin Dinu este si va fi, pentru totdeauna, un monument al rugby-ului romanesc!
Eugen Cionga,
Toronto
Despre rugby de dincolo de Atlantic 
Lasă un comentariu