Este departe… nu-i așa?…
Departe este Tara Moldovei de ținutul ce se întinde la poalele munților Pirinei?
„Du-te copile, si vezi lumea, si vino sa îmi povestești cum este in străinătate si printre străini”- îl îndemnase, in copilărie, bunica sa, Catinca, pe numele său.
Cât de lungă este calea din satul Vânători, așezat intre Suceava si Pașcani, si până la Perpignan, orașul din sudul Franței, așezat intre Marea Mediterana si munții Pirinei?
Bunica sa, Catinca pe numele său…
O femeie credincioasă, înțeleaptă si dârză, legată, de când era copilă, de glia sa, de locul unde se născuse, de pământul pe care îl muncise toată viața…
O femeie plămădită din tăria, vâna si stirpea sănătoasă a țăranilor moldoveni…
O femeie care adusese pe lume 14 copii, rămăsese văduvă, si care trecuse si
răzbise prin urgia a două războaie, trăind in vremuri de restriște…
O femeie care nu s-a lăsat doborâtă de viscolele soartei..iar atunci când s-a îndoit in fața lor, s-a ridicat, de fiecare dată, mai dreaptă, mai puternică si mai încrezătoare decât înainte, cu o si mai mare dârzenie, cu o si mai crâncenă voință de a birui…
Iar această tărie, dârzenie si crâncenă voință de a birui…ea, bunica din partea mamei sale, pe numele său Catinca, le-a transmis, mai departe, pe toate, dăltuindu-le, cu grijă, in caracterul nepotului său, Marius…luminându-i drumul in viată si călăuzindu-l spre propriile lui realizări si împliniri.
„Du-te copile, si vezi lumea, si vino sa îmi povestești cum este in străinătate si printre străini”…
„ O sa mă duc, bunico… o sa mă duc in străinătate, si o sa mă întorc sa iți povestesc cum este pe acolo, printre străini”…
Cât de lungă este calea din satul Vânători, așezat intre Suceava si Pașcani, până
la Perpignan, orașul din sudul Franței, așezat intre Marea Mediterana si munții Pirinei?
Este o cale lungă, foarte lungă, si deloc lină, presărată cu urcușuri si coborâșuri…
Si aceasta a fost calea aleasă de adolescentul plecat din satul Vânători, si ajuns, in cele din urmă, tocmai la Perpignan, in ținutul de la poalele munților Pirinei.
O călătorie lungă, anevoioasă, dar „forjată”, in clipele de neodihnă, de cumpănă si de îndoieli, in tăria, dârzenia, voința de a birui si forța interioară a fiului si a nepotului de țăran moldovean, dăruit cu trăsăturile morale moștenite de la bunica sa, Catinca pe numele său.
Da, orașul in care a ajuns, la capătul călătoriilor sale, se află, într-adevăr, la poalele Pirineilor, dar tânărul pornit din Vânătorii Moldovei, a urcat, la Perpignan, pe un vârf mult mai înalt decât creasta Pic du Canigou, cea care se zărește din centrul orașului: vârful împlinirilor sale in sport, si in viață!
De fiecare dată când am prilejul sa scriu despre marii noștri jucători, pe măsură ce mă adâncesc in biografia lor, mă încearcă, treptat, un mănunchi de sentimente îngemănate intr-un amestec de bucurie interioară si sinceră emoție, sentimente care sunt generate de reușita lor.
Fiecare dintre ei are propriul sau destin sportiv, fiecare își împlinește acest destin in felul său, si fiecare trăiește aventura sportivă, in felul său.
Dar, chiar daca vorbim despre rugby, nu este vorba numai despre sport.
Desigur, ei se cunosc pe ei înșiși mult mai bine decât ii cunosc eu, si pot spune lucrurilor pe nume, mult mai bine decât mine…
Cred, însă, că, pentru fiecare dintre ei, aventura sportivă este însoțită, întotdeauna, de o aventură umană. O aventură umană care i-a însoțit, clipă de clipă, si pas cu pas, in călătoria lor rugbystica, purtându-i din locurile natale către alte, îndepărtate zări.
Desigur, fiecare înțelege ce datorează rugby-ului, fiecare trăiește, prețuiește si respectă această aventură umană, in felul său. O aventură umană pe care fiecare o împarte cu cei apropiați, cu cei care i-au susținut de-a lungul călătoriei lor.
„Du-te copile, si vezi lumea, si vino sa îmi povestești cum este in străinătate si printre străini”…
„ O sa mă duc, bunico… o sa mă duc in străinătate, si o sa mă întorc sa iți povestesc cum este pe acolo, printre străini”…
Există o categorie a rugbystilor noștri care, prin talent, muncă, sacrificiu, tenacitate, dârzenie, sudoare, si-au croit un drum – propriul lor drum – ce i-a condus, in cele din urmă, spre împlinirea unei cariere sportive si a unei reușite in viată, cu care se pot mândri.
Marius Tincu face parte din această categorie.
Satul Vânători din tara Moldovei
Marius Vasilică Tincu s-a născut la 7 aprilie, 1978, in satul Vânători, un sat așezat, undeva, la ”un capăt de drum”, intre Suceava si Pașcani.
A apărut pe lume in familia unor țărani moldoveni, Maria si Vasile, de loc din Vânători si Cotnari.
Viața era aspră in satul Vânători, tatăl său era cioban, iar mama sa îngrijea de copii, de gospodărie, de casă, muncind, in același timp, la câmp.
Si cum surorile mai mari erau, deja, plecate la muncă, la oraș, fiind singurul sprijin rămas acasă, el si-a petrecut copilăria intre munca de la câmp si munca de la stână.
Stâna se afla la aproape cinci kilometri de casă, dar locurile de pășunat se schimbau de la an la an, după voia primăriei, așa încât, își ajuta părintele să mute, de fiecare dată, stâna, de la pășune la pășune.
Era aspră viată la stâna si la câmp, aspră era si copilăria micului ciobănaș.
El nu știa, la vremea aceea… dar, din munca câmpului si din munca de la stână, alături de părinții săi, avea sa își tragă, viitorul taloneur al Naționalei, snaga ce avea sa îl ajute sa devină, ani mai târziu, un rugbyst de talie internațională.
Iar iernile…cum erau iernile in Vânători?
Oh,…iernile erau grele, geroase, cu troiene de zăpadă acoperind ulițele si, câteodată, pridvoarele… atunci familia se aduna in casă, in jurul focului, cu treburile de fiecare zi, si îngrijind de animalele din ogradă.
Poate că, uneori, ningea liniștit, molcom, ca in basmele si colindele copilăriei…
„Afară ninge liniștit si-n casa arde focul/Iar noi pe lângă mama stand, demult uitarăm jocul…”.
Iar mama…
„Mama ne făcea haine si țesea așternuturile, pe care le folosea, pentru nevoile de zi cu zi, si pentru a decora casa.”
Așa își petrecea copilăria, viitorul căpitan al echipei naționale, anotimp după anotimp, in satul său natal, Vânători, din Tara Moldovei.
Când a terminat școala primară, părinții săi, care doreau ca băiatul lor sa învețe carte, s-au hotărât sa îl trimită la Iași, la școli mai înalte, împreună cu verii săi, Magda si Corin Mihăilă.
Așa a ajuns, la doar la 9 ani, copilandrul din satul Vânători, elev al Liceului Costache Negruzzi, devenit, astăzi, Colegiul Costache Negruzzi.
Un liceu de mare tradiție, fondat in 1895, unde s-au format mari personalități ale culturii romanești. Să ne gândim ca in 1899 si in 1900, șefi de promoție au fost viitorul critic Eugen Lovinescu si viitorul matematician, Traian Lalescu!
Când a venit vremea liceului, adolescentul întors de la Iași – visând sa călătorească si să cunoască lumea – a dorit sa plece la Constanta, pentru a urma Liceul de Marină din orașul de pe malurile Mării Negre.
Tatăl sau, însă, l-a vrut mai aproape de casă, așa încât perioada liceului a petrecut-o la Liceul CFR Unirea din Pașcani.
Întâlnirea cu rugby-ul: de la Pașcani la Cluj
Ca si in cazul lui Gheorghe Dumitru – o alta figură emblematică a rugby-ului nostru – Marina română a pierdut – atunci când adolescentul moldovean nu a mai luat drumul Constantei – un marinar de nădejde, dar rugby-ul romanesc a câștigat un mare jucător!
Prin urmare, visul său de deveni marinar nu s-a realizat, dar intrarea la liceul din Pașcani a însemnat un moment de cotitură in viața adolescentului din Vânători. Pentru că, gratie acestui moment, Marius Tincu a descoperit, la 15 ani, un sport despre care nici nu știa ca există: rugby-ul.
Șansa întâlnirii cu rugby-ul a apărut datorită verilor săi mai mari, Marius si Adrian Ungureanu, amândoi jucând in echipa Clubului Școlar CFR Unire Pașcani.
Iar această șansă a fost întregită de prezența profesorului Neculai Tarcan, primul său antrenor, care era si dirigintele clasei de fotbal/rugby in cadrul liceului, si al cărui nume se leagă, in mod indisolubil, de dezvoltarea rugby-ului in Pașcani.
Profesorul Neculai Tarcan face parte din categoria dascălilor de rugby, formați in perioada rugby-ului amator, si care au merite uriașe – datorită priceperii si pasiunii imense pentru rugby – in formarea generațiilor de copii si juniori.
Unul dintre marile merite ale dascălilor adevărați – si nu doar in sport – constă in capacitatea de a descoperi in copilandrii neștiutori, calități de care ei înșiși – copii si adolescenții – nu sunt conștienți că le posedă, calități ascunse pe care nimeni altcineva nu le observă, ceea ce le îngăduie dascălilor sa îi îndrume, apoi, pe calea potrivită.
Si pe calea potrivită l-a îndrumat profesorul Neculai Tarcan, pe adolescentul sosit din satul Vânători.
Pentru Marius Tincu, întâlnirea cu profesorul Tarcan a fost o întâlnire esențială, datorită căreia si-a găsit drumul său in viață, călătoria sa in lumea rugby-ului, începând acolo, pe terenul de rugby din Pașcani.
Timp de 3 ani – intre 1993 si 1996 – Marius Tincu a evoluat in echipa de juniori a Clubului Sportiv CFR Unirea Pașcani, echipa dominând zona Moldovei de Nord, si participând la turneele finale ale campionatului național de juniori, desfășurate la București.
Cum, însă, Clubul Sportiv din Pașcani nu putea alinia o echipa de Juniori 1, la încheierea turneului din 1996, Marius Tincu s-a transferat, la sfatul antrenorului său, la Universitatea Cluj.
Transferul s-a petrecut la timpul potrivit, si s-a dovedit a fi fost alegerea potrivită, netezindu-i calea către înalta performantă.
La Cluj, juniorii aveau posibilitatea sa se antreneze cu echipa de seniori, ceea ce l-a ajutat foarte mult din punct de vedere fizic si tehnic.
La mijlocul anilor ’90, Universitatea Cluj făcea parte din plutonul fruntaș al rugby-ului românesc, reunind un grup de internaționali pe care a avut ocazia sa ii întâlnească la antrenamentele comune: Neculai Nichitean, Nicolae Răcean, Vasile Flutur, Romeo Gontineac, Tiberiu Brânză, Gabriel Cilincă, Vasile Maftei, Sandu Ciorăscu si Cristi Săuan.
Dar, perioada petrecută la Cluj nu a însemnat doar contactul cu jucători cunoscuți.
A însemnat si o altă importantă întâlnire, care a avut loc, la timpul potrivit, la începutul carierei sale: întâlnirea cu Octavian Chihaia, un „mare domn si profesor universitar”.
Domnul Chihaia, cu un doctorat in sport, a predat la Facultatea de Educație Fizica si Sport din cadrul Universității Babeș-Bolyai, antrenând echipa de rugby a Universității, si legându-si numele de dezvoltarea rugby-ului clujean.
Ajuns la Cluj, Marius Tincu a evoluat un sezon, 1996-1997, la formația de juniori Clubul Sportiv 16 Februarie, pentru a fi promovat, apoi, la echipa de seniori.
Au urmat trei ani – din 1997 pana in 2000 – in care a evoluat in echipa Universității Cluj, contribuind la ocuparea locului trei, in ediția campionatului național 1997-1998. Aceasta era cea de-a treia medalie de bronz din istoria rugby-ului clujean, după cele obținute in edițiile 1994/1995 si 1995/1996!
Marius Tincu a participat si in ediția campionatului național din 2000, jucând doar in primele șase meciuri, pentru ca a urmat un alt moment de referință in cariera si viața sa: plecarea in Franța!
Plecarea in străinătate, printre străini…
Înainte, însă, de a evoca plecarea către Hexagon, sa stăruim puțin asupra perioadei de juniorat, pentru a consemna un moment important in călătoria sa prin universul rugby-ului si prin lumea întreagă.
In vara anului 1996, tânărul rugbyst de la Clubul Sportiv Unirea din Pașcani a fost selecționat in lotul național de juniori, care se pregătea sa participe la turneul IRB U19 Rugby World Cup, programat sa se desfășoare in primăvara anului 1997, in Argentina.
Aceasta selecționare a însemnat prima recunoaștere, la nivel național, a lui Marius Tincu, si a sosit intr-un moment in care ″mulți dintre apropiații mei si ai familiei nu au prea crezut in reușita mea”.
Intr-un lot care era dominat de jucători convocați de la echipele bucureștene, Steaua, Locomotiva si Triumf, Marius Tincu era singurul jucător selecționat din rândul echipelor din Moldova.
Pregătirile lotului programau si două turnee in Cehia si Italia, dar tânărul jucător, pornit din Vânătorii Moldovei, nu avea pașaport.
Bunica sa, Catinca pe numele său, care ii era, ca întotdeauna, alături, a plătit taxa, de 50 de lei – sumă care reprezenta pensia dumneaei pe o lună – pentru primul său pașaport!
Astfel, Marius Tincu a plecat, pentru întâia oară, in străinătate, cu lotul național, in Cehia.
Si așa a început adolescentul din Vânătorii Moldovei, sa împlinească dorința bunicii sale, Catinca pe numele sau, de a cutreiera lumea, in străinătate si printre străini…
„Du-te copile, si vezi lumea, si vino sa îmi povestești cum este in străinătate si printre străini”…
„ O sa mă duc, bunico… o sa mă duc in străinătate, si o sa mă întorc sa iți povestesc cum este pe acolo, printre străini”…
După Cehia si Italia, a urmat călătoria transatlantică in America de Sud.
Turneul din Argentina a constituit o experiență profundă pentru tânărul care nu împlinise încă 19 ani.
Trebuie că a fost un eveniment deosebit pentru adolescentul sosit din Tara Moldovei, sa viziteze Buenos Aires, unul dintre cele mai importante orașe ale Americii de Sud, o capitală care purta însemnele unei istorii foarte bogate.
Echipa noastră a fost cazată la un hotel, chiar in centrul orașului, in apropierea Pieței Plaza del Mayo – cea mai veche piață publică din Buenos Aires – a Catedralei Metropolitane si a Casei Rosada, sediul guvernului, de la balconul căreia Evita Peron a ținut discursurile sale memorabile.
Marius Tincu a evoluat pe postul de aripă de grămadă, purtând numărul 7, si a jucat in toate cele trei meciuri susținute de echipa noastră: 35-13 cu Uruguay, 7-51 cu Franța si 15 -25 cu Africa de Sud.
Si acum, după 25 de ani, amintirile sale despre această experiență a adolescenței sale, au rămas adânc întipărite in memoria afectivă:
″Niște amintiri enorme, deoarece a fost ceva de neuitat din toate punctele de vedere, mai puțin al rezultatelor. A fost o aventură umană enormă, am cunoscut jucători cu care am jucat, după aceea, împreună sau ca adversari, la seniori. Unii dintre ei au făcut o carieră in Franța, dar majoritatea au jucat in Romania, si acuma antrenează. O șansă unică sa îmbraci tricoul echipei naționale, să o reprezinți peste hotare, un sentiment pe care nu mulți oameni se pot lauda ca l-au trăit; este unic, trebuie sa îl trăiești ca sa îl poți înțelege″.
Plecarea in Franța
După experiența argentiniană, Marius Tincu s-a reîntors la Universitatea Cluj, unde a continuat sa joace până in prima parte a anului 2000, când a plecat in Franța.
Ce l-a determinat sa plece in străinătate?
Tânărul de 22 de ani simțea nevoia unei schimbări care sa ii permită sa construiască o bază solidă viitoarei sale familii.
Si, cum la acea vreme, a considerat ca schimbarea nu se putea petrece in tara, s-a hotărât sa plece in Franța.
″Am plecat cu o viză de student pentru 3 luni, un schimb de experiență cu facultatea din Mont Saint Aignan din Franța. Drumul până la facultate a fost o adevărată luptă, aveam viza, dar nu aveam bani să plecăm; eram doi băieți care plecam, eu si Tudori Alexandru, si el internațional de juniori si seniori, participant la două Cupe Mondiale, in 2003 si 2007.
Ajunși in Franța nu găseam facultatea si persoana de legătură; după îndelungi căutări am găsit facultatea, însă persoana de legătură era plecată in Romania. Am fost recuperați de un profesor de la facultate care era si antrenorul clubului de rugby din Rouen, echipa evoluând
in Federal 3.″
Rouen.
Si cum campusul universitar din Mont Saint Aignan, este foarte aproape de Rouen, a fost normal ca primul popas in Franța, sa fie la Rouen.
In condițiile descrise mai sus, începuturile au fost dificile la Rouen, dar ambiția de a reuși l-a făcut sa înfrunte greutățile si sa meargă mai departe.
Cei doi tineri, abia sosiți la Rouen, au avut norocul sa întâlnească compatrioți care i-au putut ajuta.
″A fost foarte greu, deoarece nu am avut multe persoane pe care sa contăm. La Rouen am avut noroc pentru ca am fost ajutați de un cuplu de moldoveni de la Iași, Vili si Laura Hordila, care ne-au ajutat foarte mult si cu care păstram o legătura strânsă si multe amintiri plăcute″.
Dar, cel mai important eveniment petrecut care nu a marcat doar începutul aventurii sale in Franta, ci, din acel moment, si viața sa, a fost întâlnirea cu Julie, viitoarea sa soție.
″In această perioadă am cunoscut-o si pe viitoarea mea soție cu care îmi petrec viața de 21 de ani. Am avut șansa sa cunosc o fată, o femeie extraordinară, care mi-a permis sa fiu plecat 42 de weekend-uri, din 52, de acasă, si sa fiu plecat trei luni pentru a pregăti Cupa Mondiala.
Am avut noroc cu oamenii pe care i-am întâlnit in viața mea, oameni care mi-au schimbat viața. ″
In plan sportiv, ajutat si de antrenorul echipei, Marius Tincu s-a integrat, cu repeziciune, in comunitatea rugbystica din Rouen.
In anul 2001, el a câștigat cu echipa universitară, campionatul Franței, iar cu echipa de seniori
a promovat in Federal 2, ajungând, apoi, pana in sferturile de finala ale campionatului.
La Teste.
In ianuarie 2002, însă, părăsește orașul din Normandia, așezat pe malurile Senei, si petrece o scurtă perioadă in sud-vestul Franței, in La Teste.
Perioada La Teste, deși scurtă, este interesantă pentru cariera lui Marius Tincu, cel puțin din trei motive:
In primul rând, aici a avut ocazia sa îl întâlnească pe preparatorul Eric Montes, cel care l-a ajutat enorm in dezvoltarea sa ca jucător profesionist.
″Acest om m-a transformat fizic si mental, mi-a dat o conduită si igienă de profesionist pe care eu am aplicat-o ca la carte, a văzut in mine motivația si a înțeles ca are cu cine sa lucreze.″
In al doilea rând, viitorul taloneur al naționalei a evoluat si pe postul de pilier dreapta, ceea ce a dovedit calitățile sale fizice deosebite.
Iar, in al treilea rând, in această perioadă a fost convocat, de Bernard Charreyre, in echipa națională pentru European Nations Cup, ediția 2001-2002.
Atunci, echipa noastră a câștigat Cupa Națiunilor, învingând toate adversarele, si terminând cu o victorie in fata Georgiei, 31-23, chiar la Tbilisi, cu trei eseuri înscrise de Gabriel Brezoianu, Cristi Săuan si Marius Tincu!
Bernard Charreye a fost acela care l-a ajutat foarte mult sa se transfere la o echipa din Top 16, iar după evoluția excelentă din cadrul Cupei Natiunilor, Marius Tincu a avut oferte de la cinci cluburi: Pau, Beziers, Castres, Narbonne si Grenoble.
Alegerea sa a fost Pau, iar viitorul a arătat că a fost cea mai bună decizie.
Pau.
Transferul la Pau, in 2002, a însemnat si primul contract de jucător profesionist.
Perioada petrecută la Section Paloise, a constituit un important pas înainte pentru Marius Tincu, pentru ca i-a permis sa cunoască, in mod continuu, pentru trei ani, fiecare aspect al rugby-ului profesionist, si, in același timp, să își demonstreze sieși că poate juca la acest nivel.
In sezonul 2002-2003, el a fost declarat cel mai bun jucător al clubului.
In sezonul următor, 2003-2004, a repetat performanta din anul anterior, fiind, in plus, si cel mai bun marcator, înscriind 8 eseuri!
Sezonul 2004-2005 a fost, din păcate, mai puțin reușit, din cauza unei accidentari care l-a împiedicat, timp de șapte luni, sa intre pe teren.
In cei trei ani petrecuți la Pau, însă, Marius Tincu a avut posibilitatea sa evolueze alături de jucători de mare valoare: Damien Traille, Phillipe Carbonneau, Imanol Harinordoquy si australianul Garrick Morgan.
Damien Traille: ″Un jucător care știa sa facă totul pe treisferturi, un joc cu piciorul enorm si om de excepție″.
Philippe Carbonneau: ″A fost căpitanul meu timp de trei ani la Pau, un jucător si om enorm.″
Imanol Harinordoquy: ″Un magician, m-a ajutat enorm la debutul meu cu echipa din Pau. Si el a debutat atunci, si, fiind un bun prinzător de balon in aer, m-a ajutat sa îmi dezvolt tehnica de aruncare in margine, lucru care eu nu îl practicasem pana atunci.″
Garrick Morgan: un uriaș, un gentleman de excepție, si o forță a naturii.
L’Union Sportive Arlequins Perpignan – USA Perpignan.
Fără îndoială, perioada petrecută la USA Perpignan, intre 2005 si 2012, reprezintă vârful carierei sale si împlinirea, pe plan sportiv, a lui Marius Tincu.
Acolo, in sudul Franței, unde există o imensă pasiune pentru rugby, tânărul plecat din Vânătorii Moldovei, a găsit mediul potrivit care i-a îngăduit sa își etaleze calitățile de rugbyst de talie internațională.
Acolo, in sudul Franței, pasiunea si respectul fața de rugby nu acceptă mediocritatea, singurul criteriu este valoarea intrinsecă.
Valoarea respectă si prețuiește valoarea.
Si, datorită recunoașterii valorii sale, Marius Tincu a petrecut cei mai frumoși si rodnici ani ai carierei sale, la Perpignan, orașul așezat intre Mare Mediterana si poalele munților Pirinei.
Apogeul a fost atins, in 2009, an in care USA Perpignan, cu Marius Tincu, titular, si antrenată de Jacques Brunel, a câștigat campionatul Top 14, învingând, in finală, pe ASM Clermont, 22-13, aducând, astfel, orașului, primul titlu după 54 de ani!
In finala de pe Stade de France, Marius Tincu, a evoluat in linia întâi, intre Perry Freshwater, internațional englez, născut in Noua Zeelandă, si Nicolas Mas, căpitanul său, si internațional francez.
Adversarul sau direct in acest meci nu a fost
altul decât argentinianul Mario Ledesma, unul dintre cei mai valoroși taloneuri din ultimele decenii, si viitor antrenor al „Pumelor” argentiniene.
Câștigarea titlului cu Perpignan a însemnat, pentru jucătorul care începuse rugby-ul, la 15 ani, pe terenul din Pașcani, o performantă extraordinară, care a generat un sentiment de plenitudine, pe care, poate ca nu îl trăise până in acel moment, si a reprezentat încununarea unei cariere remarcabile.
″Sincer, nici la ora actuală nu realizez ca am făcut asta, deoarece timpul trece foarte repede, dar am realizat un sezon uriaș pentru club si oraș. A fost o performantă extraordinară pentru ca aveam un grup care crea panică si frică când jucam, nu prin rugby-ul practicat, ci, prin forța de determinare pe care grupul o degaja. Eram siguri pe forțele noastre si eram foarte puternici in contactele fizice, placajele noastre erau renumite. Asta era marca noastră – o echipă devastatoare″.
In această perioadă, a avut șansa enormă de a juca alături de mari jucători francezi si străini.
Bernard Goutta: ″Un jucător enorm, un mental de fier si un conducător, un căpitan excepțional″.
Nicolas Mas: ″Un pilier excepțional si un mare căpitan de echipă. M-a marcat mult pentru că, atunci când am ieșit campioni ai Franței, in 2009, i-a spus președintelui că prima de campion o împărțim in 46, acest număr fiind numărul de jucători folosiți de staff pe toată perioada campionatului. Deci, toți 46 de jucători am primit aceeași sumă. A fost ceva colosal, toată lumea a fost de-acord″.
Gavin Hume: ″Un om fără defecte si un prieten adevărat″.
Henry Tuilagi: ″Un munte de om, si un prieten enorm″.
Dan Carter, ″uvertura″ All Blacks: ″Cuvintele nu își au rostul pentru a-l descrie, dar munca făcea parte din cotidianul său″.
Ovidiu Tonița: ″Cel mai bun jucător roman din toate timpurile, a participat la 5 Cupe Mondiale, am petrecut 7 ani împreuna la USAP″.
Echipa națională.
Marius Tincu a adunat 55 de selecții in echipa națională, si a participat la două Cupe Mondiale, in 2007 si 2011. Ar fi putut participa si la ediția din 2003, dar, s-a accidentat la genunchi in meciul de pregătire cu Tara Galilor, iar operația de menisc, care avut loc chiar in ziua in care echipa națională pleca in Australia, i-a întârziat debutul la cea mai importantă competiție a rugby-ului internațional.
Am urmărit ambele ediții, din 2007 si 2011, dar cea mai emoționantă amintire este legată de meciul cu Scotia, din cadrul Cupei Mondiale din 2011.
A fost, probabil, unul dintre cele mai bune meciuri ale echipei noastre, realizate, in era rugby-ului profesionist si la o Cupă Mondială, in fata unei națiuni din elita rugby-ului mondial.
Îmi amintesc superioritatea demonstrată de grămada noastră, in frunte cu linia întâi, Mihăiță Lazar-Marius Tincu- Paulica Ion – care si-a dominat, intr-o manieră clară, adversara directă – susținută de linia a doua, Cristian Petre – Valentin Ursache. ″Le cinq de devant″, cum spun francezii, a avut, in acel meci, o evoluție excepțională.
La sfârșitul meciului, Marius Tincu a fost desemnat ″Man of the Match″, o meritată recunoaștere a evoluției remarcabile a taloneur-ului nostru.
Dar, dincolo de performanța in teren, ceea ce mi-a rămas întipărit in memorie, a fost interviul, de la sfârșitul meciului, al căpitanului echipei naționale a României, Marius Tincu.
Atunci, el a vorbit, in primul rând, despre rugby-ul romanesc si despre echipa națională.
Iar, in privința premiului ″Man of the Match″, pe care de-abia îl primise, a subliniat faptul că nu îl consideră ca pe o recompensă personală, ci, ca pe o recunoaștere a eforturilor întregii echipe.
Scurtul sau discurs (in engleză, cu un fermecător accent franțuzesc!) a arătat că Marius Tincu s-a ridicat la înălțimea calității de căpitan al echipei naționale a României, dovedindu-se un adevărat lider.
Evoluția sa la Cupa Mondială din 2011, a fost remarcată si apreciată, atât de presă cât si de adversari.
Ziarul Daily Telegraph, in numărul din 31 octombrie, 2011, l-a inclus pe Marius Tincu in cel mai bun ″XV″ al Cupei Mondiale!
La aceeași ediție a Cupei Mondiale din 2011, după meciurile din grupe, taloneur-ul englez Steve Thompson a avut cuvinte de laudă la adresa grămezii României, in general, si a lui Marius Tincu, in particular: ″El (Marius Tincu) este, până acum, unul dintre jucătorii remarcabili ai turneului. Grămada lor este, probabil, cea mai bună din turneu. Nu reprezintă doar o grămadă alcătuită din băieți puternici, ci, funcționează ca un mecanism foarte bine pus la punct.”
Iar Robert Antonin, cel care a condus, împreună cu Romeo Gontineac, echipa noastră la Cupa Mondiala din 2011, a declarat:
″Jucători ca Marius Tincu sunt foarte importanți pentru rugby-ul romanesc. Rugby-ul are nevoie de lideri puternici, iar Marius este unul dintre aceștia″, încheind cu cea mai potrivită si frumoasă caracterizare pe care o poate primi un rugbyst care evoluează, cu devotament, sub culorile tării sale: ″Jucători ca Marius Tincu îmbogățesc rugby-ul romanesc.″
Dar, ca un adevărat lider, el nu a uitat niciodată, că la echipa națională, a avut privilegiul sa evolueze alături de jucători de mare valoare si caractere puternice.
Cătălin Franciuc: ″Mi-a fost ca un părinte, din păcate cancerul l-a răpus, sa ii fie țărâna ușoară″.
Neculae Nichitean: ″Cea mai bună uvertură cu care am jucat, un om de excepție″.
Ovidiu Tonița: ″Cel mai bun jucător roman din toate timpurile, a participat la 5
Cupe Mondiale, am petrecut 7 ani împreună, la USAP″.
Petru Bălan: ″Cel mai bun pilier stânga din lume, un om cu inima in palmă, o șansă să joc cu el, un om fără frică si tot timpul disponibil″.
Romeo Gontineac: ″Tot timpul am admirat forța de caracter pe care o are acest om″.
Alexandru Manta: ″Nu am întâlnit până acum, un jucător așa puternic natural si talentat″.
Petre Mitu: ″Pia inimă de leu, un om enorm si un jucător de clasă mondială″.
Mihai Lazăr: ″Un jucător fără plămâni si mental de fier″.
Paulica Ion: ″Un munte de om, care este mereu aproape, un om de excepție″.
Marius Tincu face parte dintr-o generație de jucători care au pornit la drum într-o perioadă de tranziție a rugby-ului romanesc, când structurile rugby-ului nostru amator sa clătinau sub presiunea trecerii la profesionism; tranziție care, pe măsura scurgerii anilor, a devenit din ce in ce mai dificilă.
Si, in acest context, atât de complex si dificil, Marius Tincu a reușit, prin muncă, sudoare, tenacitate, prin dârzenia si voința de a birui, să își afle împlinirea in, si prin rugby.
Iar, bunica sa, Catinca, pe numele său, l-a urmărit, mereu, de acolo, de unde o așezase firul vieții, bucurând-se pentru împlinirile nepotului său.
„Du-te copile, si vezi lumea, si vino sa îmi povestești cum este in străinătate si printre străini”…
„ O sa mă duc, bunico… o sa mă duc in străinătate, si o sa mă întorc sa iți povestesc cum este pe acolo, printre străini”…
Si, nu este așa, domnule Tincu…nu este așa că i-ați povestit, si încă ii povestiți – din când in când – bunicii Catinca, cum a fost si cum este in străinătate si printre străini?!…
Eugen Cionga
Toronto