Despre rugby de dincolo de Atlantic

Ecourile ediției 2023 a Cupei Mondiale nu s-au stins, sunt, încă, vii si proaspete in memoria suporterilor, adunând laolaltă, dezbateri, controverse aprinse, acuzații, laude, critici, mai mult sau mai puțin potrivite.

In acest context, numeroase sunt aspectele care suscită interesul tuturor celor care urmăresc fenomenul rugbystic la nivel internațional.

Din multitudinea de aspecte legate de această ediție, îmi îngădui, in acest articol, să mă opresc asupra unuia singur:

Ediția 2023 a demonstrat – încă o dată, dacă mai era nevoie – că, într-o proporție covârșitoare,  Cupa Mondială a fost, este, si va rămâne, probabil, pentru o vreme îndelungată, o „fortăreață” a națiunilor din Tier 1!

Din cele zece ediții ale Cupei Mondiale, Africa de Sud a câștigat de patru ori, Noua Zeelanda de trei ori, Australia de doua ori, si Anglia, o singură dată.

Nu am toate statisticile la îndemână, dar cred că in toate semifinalele disputate până acum, participantele au fost numai din rândul marilor națiuni: Anglia, Franța, Scotia, Irlanda, Tara Galilor, din emisfera nordică, si Noua Zeelandă, Africa de Sud si Australia, din emisfera sudică. 

Argentina a fost o excepție fericită, din 2007, sud-americanii adăugându-se acestui grup select, constituind un exemplu singular, reprezentând unica națiune din afara tarilor cu mare tradiție, care si-a câștigat, prin meritele proprii, un loc la masa „bogaților”.

Atunci, in 2007, Los Pumas au avut o comportare excepțională de-a lungul întregului turneu, ocupând locul trei. Cupa Mondială din 2007 a fost momentul in care

Merită subliniat faptul că Argentina a învins Franța, de două ori: prima dată in grupe, chiar in meciul de deschidere, 17-12, si apoi, in meciul pentru locurile 3-4, cu un scor si mai clar, 34-10!

In grupe, Los Pumas învinseseră Irlanda cu 30-15, pentru ca in sferturi de finala, să învingă Scotia, 19-13.

Si trebuie remarcat că, in ciuda faptului că încheiaseră turneul pe locul trei, la ediția din 2007, Argentina nu a fost acceptată, imediat, in competițiile „celor mari”, ci a trebuit sa aștepte până in 2011, când a început sa evolueze in turneul Emisferei Sudice, alături de Noua Zeelandă, Africa de Sud si Australia.

Efortul unora dintre echipele care fac parte din Tier 2 a fost remarcabil si trebuie lăudat si apreciat pe măsură.

Portugalia, in special, a fost o echipă care a oferit momente in care si-au depășit condiția de Tier 2.

Portugalia a fost, cu adevărat, o revelație!

Lusitanii au oferit momente de neuitat in care s-au ridicat peste nivelul de Tier 2, victoria obținută in fata Insulelor Fiji constituind punctul culminant al evoluției lor la Cupa Mondială.

Portughezii au demonstrat la această Cupa Mondială resurse de care lumea rugby-ului – si poate chiar ei înșiși – nu credea că le posedă.

Si nu este de mirare, că imediat după încheierea turneului, s-a anunțat că Portugalia va juca, pe 25 februarie, cu echipa secundă  Angliei, ceea ce constituie un pas înainte pentru lusitani.

In ceea ce privește Georgia, îmi închipui că turneul a constituit o profundă dezamăgire.

Un meci egal cu Portugalia, si trei înfrângeri constituie un bilanț nesatisfăcător pentru gruzini.

Spre deosebire de portughezi, georgienii nu au fost capabili sa fructifice momentele bune si foarte bune de joc, in meciurile susținute.

Revenind la „fortăreața” Cupei Mondiale:

Pot exista, desigur, păreri diferite si mai multe unghiuri din perspectiva cărora poate fi evaluat rolul Cupei Mondiale.

Un punct de vedere ar fi următorul:

Rostul unei asemenea competiții este acela de a aduna la start cele mai valoroase echipe ale lumii. Aceasta este singura ocazie care ar aduna la start cele mai bune echipe, stabilind un lider mondial pentru o perioada de patru ani.

Un alt punct de vedere ar fi următorul:

Cupa Mondială ar trebui să ofere șansa si celorlalte echipe care nu fac parte din elita mondială, de a participa la un asemenea „summit” rugbystic. Si aceasta cu atât mai mult cu cât, in actuala configurație a rugby-ului mondial, impusă de rigorile financiare ale structurii profesionismului, Cupa Mondială reprezintă, pentru echipele din Tier 2 singura șansă de a întâlni echipele din Tier 1.

Profesionismul a creat o stratificare solidă a ierarhiei mondiale, pe baza forței financiare a fiecărei națiuni,

Tarile cu mare traditie in rugby, precum cele cinci natiuni europene si cele trei mari natiuni din emisfera sudica, au dominat, in mod constant, toate cele zece editii ale Cupei Mondiale.

Eugen Cionga

Toronto