Despre rugby de dincolo de Atlantic

Dacă este să facem un bilanț al anului 2023, se observă, in mod limpede, că anul ce se încheie nu a oferit motive de satisfacție, situația rugby-ului nostru nefiind cea pe care ne-am fi dorit-o cu toții. 

Din păcate, starea generală a rugby-ului romanesc a continuat să se deterioreze la toate nivelele.

Realitatea este ca rugby-ul nostru a rămas in urmă…

Atunci când se întâmplă să se vorbească – de altfel foarte rar – pe plan internațional, despre performantele rugby-ului romanesc, se vorbește, întotdeauna, la timpul trecut.

Si este de înțeles, din moment ce performanțele care au făcut rugby-ul nostru cunoscut pe plan mondial, aparțin unui trecut foarte îndepărtat. 

Prea îndepărtat pentru a fi relevant astăzi….

Cupa Mondială 2023

Participarea la Cupa Mondială din acest an a constituit un eșec de mari proporții, reprezentând, după părerea mea, mai mult decât un pas înapoi in arena internațională. 

A însemnat un naufragiu dramatic care a avut loc la cea mai importantă competiție a rugby-ului pe plan mondial. 

Un naufragiu, nu doar al echipei naționale, ci si al rugby-ului romanesc, in ansamblu, demonstrând lipsa de competitivitate la nivel internațional.

Comportarea de la Cupa Mondială a scos in evidența o realitatea tristă, si anume colapsul sistemului intern si incapacitatea sa de a pregăti o echipă națională puternică si competitivă.

Înfrângerile suferite – 8-82 cu Irlanda, 0-76 cu Africa de Sud, 0-84 cu Scotia, 24-45 cu Tonga – sunt, fără îndoială, cele mai slabe rezultate înregistrate de echipa națională in cadrul Cupei Mondiale.

Sigur, la nivel individual, participarea la acest turneu a constituit o satisfacție personală pentru fiecare jucător care a făcut parte din echipa națională, prezența la Cupa Mondială fiind momentul de vârf al carierei lor. Fiecare dintre ei va păstra participarea la o competiție de asemenea anvergură ca pe un reper important in cariera sportivă si ca pe o prețioasă amintire personală.

In plan colectiv, însă, această participare a constituit un eșec amar.

Îmi îngădui sa repet ideea exprimată intr-un articol precedent, si anume că acest grup de jucători si antrenori s-a aflat într-o situație ingrată si imposibilă: aceea de a reprezenta tara la cea mai importantă competiție mondială, intr-un moment de criză profundă a rugby-ului nostru.

Decepția generată de aceste înfrângeri usturătoare a dus la o imediată comparație a bugetului Federației cu bugetele Africii de Sud, Scotiei si Irlandei.

Desigur, se pot face tot felul de comparații, pe diferite planuri.

Părerea mea este că o asemenea comparație nu este cea mai potrivită, si nu ar trebui sa fie considerată ca singura explicație a acestui naufragiu.

Înțeleg că susținerea financiară in rugby-ul romanesc este mai mult decât precară, dar nu cred că trebuie să ne comparăm, din acest punct de vedere, cu echipele din elita mondială. 

Aceste națiuni au avut, au, si vor avea, mereu, o forță financiară pe care rugby-ul nostru nu a avut-o niciodată in era profesionismului si, se pare că nu o va poseda nici in viitorul apropiat.

Cum noi suntem, deocamdată, o națiune din Tier 2 – si să sperăm că vom rămâne in Tier 2 – ar trebui să ne comparăm cu națiunile din aceeași grupă valorică: cu națiuni ca Spania, Portugalia, Olanda, Belgia. 

Nu știu care este bugetul Federațiilor din aceste tari, dar, având in vedere faptul că jucăm, in mod regulat, in cadrul competițiilor organizate de Rugby Europe, mi se pare mult mai potrivit să ne comparăm cu aceste națiuni, decât sa folosim ca termeni de comparație Africa de Sud, Irlanda sau Scotia.

Nu am inclus Georgia in lista națiunilor cu care ne putem compara, deoarece, din punct de vedere financiar, Georgia reprezintă o excepție. 

Din câte cunosc, rugby-ul georgian a fost, in mod constant, susținut financiar de către miliardarul Bidzina Ivanishvili.

Intr-un interviu realizat, in 2017, Milton Haig – neo-zeelandezul care a antrenat Georgia timp de opt ani, intre 2011 si 2019 – declara că domnul Ivanishvili contribuise, in mod direct, la construirea a 90% din întreaga infrastructură a rugby-ului georgian! O realizare absolut remarcabilă!

Prin urmare, din acest punct de vedere, al forței financiare, o națiune in care rugby-ul se bucură de sprijinul unui miliardar –  cel care a fost, pentru o scurtă perioadă si prim-ministru al tarii sale – nu poate constitui o comparație potrivită.

Există miliardari care sunt proprietari ai unor cluburi de mare calibru – cel mai bun exemplu fiind Top 14, in campionatul Franței – dar nu cred că vreo altă națiune se poate lăuda că a fost ajutată in maniera in care Bidzina Ivanishvili a ajutat rugby-ul gruzin.

Totodată, mi se pare interesant să menționez că, in cadrul aceluiași interviu, Milton Haig declarase că rugby-ul avea sa fie introdus in programul sportiv a 280 școli de stat. Interviul a fost realizat in 2017, si nu știu dacă, într-adevăr, rugby-ul a fost introdus in cele 280 de școli de care amintea Milton Haig, dar trebuie remarcată inițiativa de a introduce rugby-ul in programul școlar.

Iar, dacă vorbim despre națiunile din Tier 2 si comportarea lor la Cupa Mondială 2023, merită amintită evoluția Portugaliei.

Participarea lusitanilor la Cupa Mondială a fost una dintre cele mai plăcute surprize oferite de o echipă din Tier 2.

Portughezii si-au depășit condiția de echipă din Tier 2, iar rezultatele lor susțin aceasta afirmație: 8-28 cu Tara Galilor, 18-18 cu Georgia, 14-34 cu Australia, si, un final triumfător pentru ei, 24-23 cu Fiji!

Adevărat, portughezii nu au jucat nici cu Africa de Sud, nici cu Irlanda si nici cu Scotia, dar aceasta nu știrbește cu nimic din meritele acestei selecționate care a fost capabilă să își depășească condiția de echipa din Tier 2.

Rămâne de văzut in ce măsură evoluția de la Cupa Mondială va constitui o rampă de lansare in lumea „mare” a elitei internaționale, si dacă rugby-ul portughez va fi capabil să profite de aceasta promițătoarea performanță.

La Cupa Mondială din 2019, Uruguay a produs o mare surpriză, învingând Insulele Fiji, cu 30-27. A fost un moment excepțional care a intrat in istoria rugby-ului uruguayan, dar, care, din păcate, nu a fost urmat, deocamdată, de o ascensiune spectaculoasă.

Să sperăm că pentru portughezii, viitorul va arăta mult mai promițător, iar performanța de la Cupa Mondială se va materializa intr-un progres real..

Iată că, gratie manierei in care s-a prezentat la Cupa Mondială, Portugalia va întâlni echipa secundă a Angliei, in Februarie 2024, si, in premieră absolută, va întâlni Africa de Sud, campioana mondială, in luna iulie a anului viitor!

Prin organizarea acestor două meciuri, World Rugby a dorit, probabil, să arate că ajută echipele din Tier 2, răsplătind, in acest mod, efortul, curajul si performanța Portugaliei.

Sigur, rămâne de văzut dacă, nu cumva, aceste două meciuri – si mai ales cel cu Africa de Sud – vin prea repede in calea Portugaliei, sau vor constitui, in mod real, o bază care să le îngăduie portughezilor un progres continuu.

Lăsând, însă, la o parte, temerile si necunoscutele legate de viitorul rugby-ului lusitan, ceea ce merită scos in evidența, este progresul demonstrat de rugby-ului portughez prin momentul de vârf atins la Cupa Mondială, lusitanii ridicându-se, in mod spectaculos, peste nivelul de echipă din Tier 2. Ceva ce rugby-ul românesc nu a fost capabil sa demonstreze.

Selecționatele U18 si U 20

In privința juniorilor, selecționatele U18 si U20 au ocupat locul 5 in cadrul Campionatului European de juniori, care avut loc, anul acesta, in Cehia.

Rezultatele se cunosc:

Selecționata U18 a pierdut in fata Portugaliei, 15-22, si a învins, apoi, Cehia 18-15, si Belgia, 22-20.

Selecționata U20  a pierdut in fata Belgiei, 19-28, a învins Elveția, 43-5, si, apoi, Polonia 44-25, terminând pe locul 5.

In ambele competiții, echipele noastre nu au reușit să se califice in turneul pentru locurile 1-4, jucând doar pentru locurile 5-8. Aceasta a arătat ca echipele noastre de juniori fac parte din al doilea pluton al celei de-a doua divizii a Campionatului European.

Nu știu care au fost obiectivele stabilite pentru aceste turnee (dacă acestea au existat), dar cert este că echipele noastre au pierdut meciurile cele mai importante: selecționata U18 cu Portugalia, iar selecționata U20 cu Belgia, aceste meciuri fiind cele care, in caz de victorie, le-ar fi oferit șansa de a juca pentru locurile 1-4.

Având in vedere că, in 2022, echipa U18 a pierdut toate meciurile in cadrul Campionatului European, – dintre care unul cu 0-102 cu Spania – se poate spune că selecționata U18 a evitat înfrângeri usturătoare, precum cea de anul trecut, si a reușit un turneu mai bun.

Dar, criteriul progresului nu trebuie sa il constituie comparația cu o înfrângere usturătoare precum a fost cea cu Spania.

Pentru a progresa, in mod real, echipele noastre de juniori trebuie să țintească mult mai sus decât asemenea comparații si, in același timp, trebuie să aspire la victorii in fata unor adversari mai puternici decât Belgia, Elveția si Cehia.

Evoluțiile din cadrul Campionatului European 2023, au demonstrat că, si la nivelul juniorilor, rugby-ul nostru se află departe, foarte departe de nivelul internațional.

Rugby Europe Super Cup

Nu cunosc care au  fost criteriile pe baza cărora Rugby Europe a alcătuit cele două grupe ale competiției Rugby Europe Super Cup.

Mi s-a părut, însă, evident faptul că s-au alcătuit două grupe foarte diferite ca valoare.

Grupa din care a făcut parte selecționata „Lupilor” – reprezentată de CSM Știința Baia Mare – a fost mai slabă, din punct de vedere valoric, reunind echipele Delta (Olanda) Brussels Devils (Belgia) si debutanta Bohemia Warriors (Cehia).

Din cealaltă grupă, mult mai puternică, au făcut parte Black Lions (Georgia), Tel-Aviv Heat (Israel), Lusitans (Portugalia) si Iberians (Spania).

Selecționata „Lupilor” a avut șansa ( dacă această repartizare poate fi considerată a fi fost o șansă) să fie inclusă in grupa mai ușoară, evitând, astfel, înfruntarea directă cu echipele din Israel, Spania, Portugalia si Georgia. 

Evoluând in grupa mai slabă, selecționata noastră a obținut trei victorii facile: 31-5 cu Delta, 76-7 cu Bohemia si 60-7 cu Brussels Devils.

Sigur, victoriile sunt victorii si trebuie consemnate si apreciate ca atare.

In același timp, însă, trebuie evaluate si prin prisma valorii adversarilor.

Trebuie, oare, să ne mulțumim cu asemenea victorii, in fata unor adversari care sunt, cel puțin deocamdată, mult mai slabi decât noi?

In cel mai important meci, desfășurat in semifinalele celei mai importante competiții de club organizate de Rugby Europe selecționata „Lupilor” a pierdut, clar, in fata celor de la Tel-Aviv Heat cu 31-6.

Anul trecut, in cadrul aceleași competiții,  Tel-Aviv Heat învinsese selecționata noastră, cu 55-5 si 25-20.

Adevărat, echipa israeliană este o veritabilă selecționată internațională, dar, la fel de adevărat este faptul că si din selecționata noastră au făcut parte mulți jucători străini. In echipa care a început meciul cu Tel-Aviv, șapte dintre titulari au fost jucători străini.

In meciul pentru locurile 3-4, selecționata noastră a întrecut formația spaniolă Castilia Y Leon Iberians cu scorul de 41-17, înscriind șase eseuri.

De remarcat faptul că cinci din cele șase eseuri au fost marcate de trei jucători străini: Mate ⁠Dardzulidze, ⁠Beka Bitsadze si Jason Tomane.

In privința jucătorilor străini, cred că o încercare de evaluare a rolului lor in rugby-ul nostru, ar putea incepe punând, in mod respectuos, următoarele întrebări:

Si-au găsit cluburile românești, si echipa națională împreună cu ele, jucătorii potriviți care să le ajute să își atingă obiectivele propuse?

Care sunt criteriile pe baza cărora cluburile noastre selectează jucători străini?

Influențează, in mod negativ, prezența jucătorilor străini procesul de formare al jucătorilor romani?

Sunt jucătorii străini, cei care activează in cluburile românești si in echipa națională, capabili sa facă diferența, in planul valorii autentice, al calității si îmbogățirii jocului, de care are nevoie rugby-ul romanesc pentru a realiza un progres real la nivel internațional?

Revenind la rezultatele anului 2023:

După părerea mea, aceste rezultate generale arată că rugby-ul romanesc nu a progresat, situându-se într-o zonă a mediocrității la toate nivelele: seniori, juniori, echipe de club.

Nu încape nicio îndoială că aspectul financiar este o componentă fundamentală a rugby-ului profesionist. Dar nu ar trebui sa fie singurul aspect important.

Dacă problema rugby-ului nostru se rezumă, strict, doar la aspectul financiar, atunci bătălia este deja pierdută si nu mai are rost să discutăm despre prezentul si viitorul rugby-ului nostru.

In contextul acestui declin accentuat, nu ar trebui, oare, să se discute, in mod serios, despre sistemul intern si structurile care il alcătuiesc? Despre procesul de formare al jucătorilor si al antrenorilor si despre continuitatea acestui proces, proces care este atât de important in crearea unui sistem intern așezat pe fundații solide?

După evoluția foarte slabă de la Cupa Mondială, mi se pare important să existe o reacție energică si eficientă la nivel intern.

O reacție care sa aibă curajul de a răspunde, in primul rand, la întrebările pe care o asemenea situație le generează:

Cum s-a ajuns la această situație?

De ce s-a ajuns la sărăcirea – din punct de vedere al valorilor autentice – a rugby-ului nostru?

Cum s-a ajuns la degradarea si șubrezirea structurilor interne, a sistemului intern, a procesului de formare al jucătorilor si al antrenorilor, intr-o asemenea măsură încât rugby-ul nostru aproape că nu mai contează la nivel internațional?

Întrebările si răspunsurile- dacă aceste răspunsuri există – sunt cu atât mai importante cu cât declinul rugby-ului romanesc nu s-a petrecut peste noapte.

Procesul de degradare a sistemului intern s-a petrecut in ani si ani de zile, participarea decepționantă de la Cupa Mondială constituind nadirul acestei erodări continue a fundației si structurilor rugby-ului nostru.

Rezultatele din acest an constituie o dovadă elocventă că rugby-ul nostru a pierdut, si continuă sa piardă, contactul cu elita rugby-ului mondial, demonstrând, in mod clar, că rugby-ul romanesc a rămas in urmă, foarte in urmă.

In opinia mea, este necesară o reacție fermă care să pună in discuție fundamentele sistemului actual, al structurilor interne, al procesului de formare al jucătorilor si antrenorilor. Rugby-ul românesc se zbate, de câțiva ani buni, in mediocritate, iar anul acesta a demonstrat, fără tăgadă, că alunecarea pe toboganul mediocrității continuă.

Dacă nu se va adopta o strategie reală, cu privire la problemele fundamentale, la construcția unui edificiu ridicat pe o fundație cu adevărat solidă, atunci rugby-ul românesc va rămâne țintuit, in continuare, sub această carapace a mediocrității care îl apasă de ani si ani de zile.

Eugen Cionga

Toronto