Noua Zeelanda-Africa de Sud 23-13 (17-3)

Doi giganti ai rugby-ului mondial!

Doua natiuni care se infrunta pe terenurile de rugby inca din 1921, atunci cand All Blacks i-au invins pe Springboks, 13-5, la Dunedin.

Marea majoritate a meciurilor dintre aceste echipe au fost caracterizate de inclestari feroce. Iar intalnirea de la Yokohama nu a facut exceptie de la aceasta regula.

Sud-africanii au inceput mult mai bine meciul exercitand o presiune continua prin defensiva mobila, rapida, destabilizand optiunile de atac ale Noii Zeelande.
Gratie aceste presiuni defensive, sud-africanii au inchis spatiile si culoarele de atac ale adversarilor, fortandu-i pe All Blacks sa comita greseli elementare (baloane scapate, pase nesigure).

Cu toate acestea, All Blacks au absorbit presiunea exercitata de Springboks si, dupa 21 de minuite, Richie Mo’unga a transformat o lovitura de pedeapsa, egaland scorul: 3-3.

Ceea ce s-a petrecut in urmatoarele 5 minute, va ramane intiparit in memoria afectiva a istoriei Cupei Mondiale – alaturi de ferocitatea si intensitatea inclestarii – drept un formidabil „All Blacks blitz”!

Cinci minute memorabile!

In decursul a 5 minute, All Blacks s-au desprins de la 3-3 al 17-3, marcand, prin George Bridge si Scott Barrett, doua superbe eseuri la capatul unor actiuni fulgeratoare si foarte bine construite.

Primele 20 de minute au apartinut, in intregime, sud-africanilor, dar, din pacate, ei nu au putut fructifica ocaziile create, fiind incapabili sa profite de greselile si nesiguranta adversarilor lor.

Apoi, dupa 20 de minute, ei au fost aceia care au inceput sa comita greseli, greseli pentru care adversarii lor i-au facut sa plateasca imediat.

Dintr-o data, All Blacks si-au regasit ritmul, viteza, forta de penetrare si, mai ales, exceptionala calitate a executiei. Si toate aceste ingrediente, amestecate in creuzetul creativitatii rugby-ului neo-zeelandez, au constituit o combinatie formidabila care a dus la inscrierea celor doua eseuri decisive.
Faza primul eseu a pornit de la un balon scapat de Duane Vermeulen,

Aaron Smith a pasat, rapid, lui Richie Mo’unga, iar acesta, cu un calm remarcabil si o viziune clara a fazei, a lansat, din apropierea propriei linii de 22, o lovitura de picior in diagonala catre flancul drept. Aripa Seru Reece a receptionat balonul si s-a lansat intr-o cursa splendida de-a lungul liniei de tuse, profitand si de ezitarea adversarului sau direct, Makazole Mapimpi..

Balonul a trecut prin mainile lui Ardie Savea, Ryan Crotty, Richie Mo’unga, pana la Beauden Barrett. Acesta a accelerat decisiv printre Frans Malherbe si Eben Etzebeth, oferindu-i, apoi, cu eleganta, balonul lui George Bridge care a sprintat, nestingherit, catre terenul de tinta.

Eseul a fost rezultatul unei combinatii stralucitoare de viteza, acuratete si suport al purtatorului de balon.

Faza celui de-al doilea eseu a pornit de la o greseala a lui Handre Pollard, care a scapat balonul „inainte”.

Aaron Smith a lansat o pasa rapida lui Ryan Crotty, balonul circuland pe traseul Dane Coles-Anton Lienert Brown, acesta a sprintat printre trei inaintasii sud-africani, Malcolm Marx, Duane Vermeulen si Frank Mostert, pasandu-i apoi liniei a doua Scott Barrett venit, in plin fuleu, in sprijinul colegilor sai. Eseu la centru!

Simplu, nu este asa?!

Dar acesta este privilegiul marilor jucatori si a marilor echipe: sa faca sa para simple cele mai complicate lucruri.
Sa te faca pe tine, suporterul urmarind meciul la televizor – asezat, comod, acasa, in fotoliu – sa te faca sa te simti in stare ca poti marca asemenea eseuri.

Acest „All Black blitz” a facut, in cele din urma, diferenta dintre invingatori si invinsi, in ciuda revenirii Africii de Sud in cea de-a doua repriza.

Daca in prima repriza, in mod paradoxal, Springboks au fost mai buni in momentele in care nu au avut posesia balonului, adica atunci cand exercitau o sufocanta presiune defensiva, in repriza a doua, ei au inceput sa mentina posesia, reusind sa construiasca actiuni periculoase, catalizatorul acestei revenirii fiind aripa Cheslin Kolbe.

In minutul 45, Kolbe, excelent in fazele loviturilor inalte de urmarire lansate de adversari, a recuperat balonul lansat de Aaron Smith, si s-a lansat intr-o formidabila cursa de-a lungul tusei, presarata cu o ametitoare sarabanda de schimbari de picior.

Eseul parea iminent, dar, spre norocul neo-zeelandezilor, Richie Mo’unga a demonstrat, la randul sau, calitatile unui sprinter pe masura adversarului sau, reusind un placaj exceptional si impiedicand, astfel, marcarea unui eseu care ar fi putut schimba cursul meciului.

Dupa aceasta faza, sud-africanii au mentinut presiunea ofensiva, si cateva minute mai tarziu, Steph du Toit s-a desprins dintr-o aglomerare si a inscris singurul eseu al echipei sale, transformarea reducand diferenta pe tabela de scor: 10-17.

Restul meciului a continuat sa fie o inclestare crancena, cu placaje dure si un impresionant angajament fizic care a stors, cu siguranta, ultimele resurse de energie ale fiecarei echipe.

Actorul principal al acestei perioade a fost Cheslin Kolbe care a continuat sa impulsioneze ofensiva echipei sale.

Daruit cu un start exploziv, cu viteza si exceptionale schimbari de picior, aripa lui Toulouse si-a continuat „dansul” ametitor printre aparatorii neo-zeelandezi, dar nu a reusit sa marcheze.

All Blacks au dovedit (din nou!), ca poseda acea rara capacitate de a profita de cea mai mica greseala a adversarilor, transformand faze anodine in faze periculoase de atac incheiate cu eseuri. Asa au marcat, de altfel, cele doua eseuri care s-au dovedit a fi decisive.

In privinta individualitatilor, Ardie Savea a fost, probabil, cel mai bun All Black, impresionand prin prezenta sa in joc si demonstrand calitatile unui mare jucator de linia a treia.

Combinatia Richie Mo’unga-Beauden Barrett a functionat perfect, ambii jucatori contribuind, in mod esential, prin forta creativa la organizarea ofensiva a fazelor de atac. In plus, Mo’unga a reusit acel placaj salvator asupra lui Kolbe, impiedicand inscrierea unui eseu care ar fi putut influenta soarta meciului.

Trebuie remarcata si evolutia celor doua aripi, George Bridge si Seru Reece, cu doar cateva selectii, ei putand fi considerati debutanti in meciuri de asemenea nivel.

Dupa parerea mea, semne de intrebare se pot ridica in privinta lui Kieran Read si Sonny Bill Williams.

Capitanul All Blacks, revenit dupa o lunga pauza din cauza unei accidentari, pare a nu fi revenit in forma sa obisnuita, fiind mai putin prezent ca altadata, in mijlocul sarjelor inaintasilor sai.

La randul sau, Sonny Bill, selectionat pentru Cupa Mondiala dupa o lunga serie de accidentari, a intrat in teren in minutul 50, dar nu a avut o evolutie pe masura asteptarilor.

Ramane de vazut daca cei doi jucatori trec printr-o pasagera criza de forma, sau este vorba de o uzura generata de accidentarile anterioare.

In privinta Springboks, et si-au bazat tactica pe trei componente majore: defensiva mobila, care „urca” foarte repede, „maul”-ul penetrant si loviturile inalte de urmarire.

Aceasta tactica le-a reusit in primele 20 de minute ale reprizei intai, dar a fost anihilata de reactia exceptionala a All Blacks in cele 5 minute de-a lungul carora neo-zeelandezii au inscris doua eseuri.

In cea de-a doua repriza, sud-africanii au jucat mult mai ofensiv, reusind sa forteze „turnovers” si sa mentina posesia balonului.

Ca si in cazul All Blacks, si Springboks au avut jucatori care nu au evoluat in varf de forma.

Siya Kolisi, capitanul echipei, a fost inlocuit in minutul 50, Willie LeRoux a fost sters, acesta fiind, probabil, unul dintre cele mai slabe meciuri ale sale, Malcolm Marx nu a fost taloneur-ul renumit pentru sarjele sale ofensive, Duane Vermeulen a avut si el o evolutie modesta, in timp ce pe aripa stanga. Makazole Mapimpi, a dovedit slabiciuni in fazele defensive.

Indiferent de rezultatul acestui meci, si considerand nivelul de joc al celorlalte adversare din grupa – Italia, Canada si Namibia – atat Noua Zeelanda cat si Africa de Sud se vor califica, cu siguranta, in sferturile de finala ale Cupei Mondiale.